În cadrul evenimentului intitulat 'Ziua Limbii române la Casa Artelor Dinu Lipatti', ediţia a II-a, publicul va putea participa la expoziţii, ateliere de creaţie, proiecţii de filme şi la recitalul extraordinar de poezie 'Sunt suflet în sufletul neamului meu - Limba română este patria mea', susţinut de actorul Emil Boroghină.
Expoziţia în aer liber 'Ziua Limbii române - Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă la 130 de ani de la trecerea în nemurire', în cadrul căreia sunt prezentate cele trei destine care s-au influenţat reciproc - personalităţi ale literaturii clasice româneşti de la a căror dispariţie se împlinesc 130 de ani -, precum şi o secţiune dedicată aspectelor istorice şi geografice ce privesc formarea limbii române, a dialectelor şi a graiurilor noastre va fi vernisată la ora 18,00.
Între orele 18,00 - 20,00, în curtea Casei Lipatti va avea loc Atelierul de modelaj în lut şi, în premieră, Atelierul de scriere arhaică românească, unde publicul va avea ocazia să înveţe o artă care se pierde în timp: caligrafia veche. În paralel cu aceste ateliere, de la ora 18,30, în Salonul de Muzică se vor proiecta filme documentare despre viaţa celor trei personalităţi omagiate: Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. În încheierea evenimentului, de la ora 20,00, în Salonul de Muzică va avea loc recitalul extraordinar de poezie românească 'Sunt suflet în sufletul neamului meu - Limba română este patria mea', producţie a Teatrului Nottara, susţinut de actorul Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova şi director fondator al Festivalului Internaţional 'Shakespeare' de la Craiova.
Regia şi ilustraţia muzicală a recitalului este realizată de Alina Hiristea, scenariul este semnat de Emil Boroghină, iar videoproiecţia este realizată de Cristian Negoescu. Vor fi prezentate poezii ale unora dintre cele mai răsunătoare voci din istoria literaturii române: de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu. Conceptul evenimentului aparţine regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor 'Dinu Lipatti'. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță