Arheologul britanic Ken Dark, de la Universitatea Reading, a declarat că a descoperit locul, unde şi-a petrecut copilăria Iisus Hristos, transmite Ukrinform citând Daily Mail. Profesorul a ajuns la o astfel de concluzie după efectuarea săpăturilor în decursul a 14 ani, dând de rămăşiţele unor locuinţe sub mănăstirea surorilor din Nazaret. Cercetătorul afirmă că locuinţa pe care el a descoperit-o, a fost construită de tatăl lui Iisus, Iosif.
În anul 2015, profesorul Ken Dark a presupus că această casă aparţinea Mariei şi lui Iosif. Analiza ulterioară a confirmat că ea a fost construită în secolul întâi al erei noastre. În Noul Testament se spune că Iosif a fost tâmplar. Deci, el putea să construiască o astfel de casă. Săpăturile atestă că această casă s-a aflat în interiorul curţii, cu terasă pe acoperiş. Treptele ce duc în casă au fost săpate în stâncă de un meşter priceput.
După moartea lui Iisus şi răspândirea creştinismului, în secolul al IV-lea, pe colina de lângă această casă a fost construită o biserică în stâncă. Posibil ca în secolul următor a fost construită o biserică mai mare deasupra acestei case.
Pentru prima dată ruinele locuinţei au fost descoperite în anul 1880. Atunci specialistul în studiul Bibliei, Viktor Gheren, afirma că aici şi-a petrecut copilăria Iisus, însă călugăriţele de la mănăstire au întreprins unele săpături şi nu au dat de dovezi materiale. După cum s-a comunicat în Israel, pe înălţimile Golan, în apropiere de albia râului Iordan, arheologii au dat de o aşezare străveche, despre care se aminteşte în Biblie, Betsaida, unde Iisus a săvârşit mai multe minuni. Istoricii şi arheologii caută să dovedească existenţa oraşului biblic Betsaida, precizează Libertatea Cuvântului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...