Întrebat cât mai durează până vom intra din nou în starea de urgență, având în vedere că batem record după record la numărul de cazuri de COVID-19, medicul Virgil Musta a răspuns:
"Din păcate, numărul de cazuri crește pe zi ce trece și ne așteptăm să crească în continuare. Problema este că, la un moment dat, numărul de cazuri va depăși capacitatea spitalelor din țară și atunci vom avea o problemă. Fac un apel la populație că trebuie să înțeleagă că există virusul și că dacă nu se respectă regulile, vom avea o problemă foarte serioasă de Sănătate Publică.
Nu știu dacă vom ajunge în stare de urgență sau nu și nici nu cred că ar fi necesar dacă la nivelul diferitelor colectivități se respectă regulile", a declarat Virgil Musta, în direct la B1 TV.
Cel mai NEGRU SCENARIU
În contextul în care lucrurile sunt greu de ținut sub control și oamenii refuză să respecte cele mai importante și simple reguli, Virgil Musta a dat cel mai negru scenariu care ne poate aștepta.
"Riscul este să ajungem în situația Italiei, Franței, Spaniei, acolo unde pacienții nu au mai avut loc unde să se interneze, e clar că numărul e limitat. Cei care vor veni în stare gravă, vor fi trimiși la domiciliu sau nu vor fi acceptați în spital pentru că nu avem unde să-i internăm, cu riscul de a deceda la domiciliu. Foarte probabil că va fi primul venit, primul servit, pentru că în continuare, nu putem să externăm un pacient în stare gravă ca să primim altul grav sau în forme severe. Evaluarea va fi foarte, foarte dificilă", a completat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la Primăria Capitalei. Bogdan Chirieac: Arată limitele coaliției. Ne întoarcem în timp
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană