Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că ministerele nu ar trebui renegociate în cazul în care USR PLUS s-ar întoarce în Coaliție.
Mai mult, Cătălin Drulă așteaptă ca premierul Florin Cîțu să-și dea demisia.
"Așteptăm ca inevitabilul să se întâmple, adică premierul Cîțu să plece acasă. Acest premier și Guvernul în formula actuală are termen de expirare, practic, constituțional, chiar dacă printr-o largă înțelegere PNL-PSD, Cîțu-Ciolacu, procedurile constituționale ale moțiunii de cenzură au fost oprite temporar, abuziv, pentru ca Congresul PNL să aibă loc, un lucru fără precedent, de altfel, dar chiar și așa, prin schimbarea compoziției politice a Guvernului, știm că Guvernul acesta trebuie să vină la votul Parlamentului. Or fără USR PLUS, nu are majoritate, prin urmare, va pica acest Guvern, cu excepția cazului în care se formează și se formalizează o nouă majoritate parlamentară PNL-PSD", a declarat Cătălin Drulă, pentru rfi.ro.
"Problema este premierul"
"Sunt declarații făcute într-un context electoral intern. Aș vrea să spulber un pic un mit, cel al unei negocieri care ar fi fost extraordinar de favorabile pentru USR la formarea Guvernului, în decembrie. Păi, în momentul în care ești în coaliție, portofoliile unui Guvern trebuie asumate de partenerii din coaliție. PNL are portofolii extrem de importante, Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Muncii. Sunt ministere de forță. Nu pot să aibă toate portofoliile din Guvern (...). Problema este premierul. Cred că putem continua în aceeași formulă, cu o anumită renegociere, într-adevăr, a reformelor pe care să le facem și cu niște asumări foarte clare, pentru că multe lucruri, inclusiv din programul de guvernare, au trenat", a mai spus el.
Cătălin Drulă, despre compromisul făcut de USR PLUS pentru moțiunea de cenzură cu AUR
Întrebat dacă USR PLUS s-a compromis când a depus moțiunea de cenzură împreună cu AUR, vicepreședintele formațiunii a replicat: "Nu, absolut deloc. În parlamentarism se întâmplă să votezi și moțiuni sau legi sau hotărâri, nu poți controla cine mai votează acea lege, nu poți forma cvorumuri sau majorități numai cu oameni simpatici. Avem 460 de parlamentari și la diverse momente votează același lucru pe care-l votezi și tu și alții".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”