Câți bani câștigă Kev x Dice din muzică și când ajunge Youtube să te bage în seamă - VIDEO
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
În cadrul unui interviu acordat pentru DC News, Kev și Dice, doi tineri artiști care au reușit să se evidențieze în lumea rap-ului românesc, au dezvăluit dacă se câștigă sau nu bani din muzică, în România. 

Kev și Dice au vorbit la interviurile DC News, printre altele, și despre banii câștigați din muzică.

„Se și câștigă, se și pierd”

Cei doi ne-au dezvăluit că, pentru a câștiga cât mai mulți bani din muzică, trebuie să te dezvolți, să scoți cât mai multe piese, dar să nu ai prea multe așteptări. În general, depinde de cât de bine prind piesele la public. Și de multe ori, o piesă în care tu, ca artist, nu aveai prea mare încredere, s-ar putea să te ia prin surprindere și invers. 

„Trebuie să te dezvolți să scoți cât mai mult”, a spus Alexandru Dănilă (Dice).

„Cifrele n-o să fie niciodată ca la un job, salariu fix. Depinde de cât muncești, dar și de cât noroc ai. E posibil ca o piesă să-i placă publicului decât o altă piesă, care ție îți place mai mult. Nu se știe niciodată. Cifrele rulează. Nu poți să zici că scoți 2.000 de lei tot timpul sau 100 lei”, a completat Laurențiu Ghinea (Kev).

În principiu însă, cei care aleg să facă muzică, nu se gândesc la bani. Cel puțin, nu la început. „Nici nu se pune problema. Cred că, dacă s-ar fi pus problema de bani, nici nu cred că am fi ajuns măcar la artiști pe care îi avem”, a mai spus Dice.

Kev sfătuiește, în continuare, persoanele care vor să se îmbogățească, să aleagă altceva. „Vrei să faci bani, fă-te arhitect sau inginer. Dacă vrei să faci bani, nu te faci artist. Că nu știi dacă o să-ți iasă! E un risc asumat, un moft, o plăcere nevinovată”, a spus acesta. 

„E cumva business-ul tău și dacă vrei să scoți, investești. Nu poți să aștepți și să vrei să-ți pice din cer”, a subliniat Dice.

Primii bani, la „Zilele Orașului”

Kev și Dice și-au câștigat primii bani din muzică la un concert, stilul „Zilele Orașului”. „50 lei, 100 lei, la început. Youtube-ul nu te bagă în seamă din prima!”, ne-au mai dezvăluit Kev și Dice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel