Tânăra în vârstă de 20 de ani, din Moldovița, Suceava, care a fost găsită moartă în casă de concubinul ei, în Duminica Floriilor, a decedat din cauza unui edem cerebral, care i-a provocat insuficiență cardio-respiratorie acută. Aceasta este concluzia medicilor legiști, care au efectuat necropsia, scrie Monitorul de Suceava.
Ea era mama unei fetițe care nu împlinise încă cinci luni.
Pe 25 aprilie, în jurul orei 13.00, polițiștii de la Secția Rurală Vama au primit un apel de urgență de la Moldovița, prin care se anunța că o localnică a decedat în locuință.
Din cercetări a rezultat că Ana Maria Lețchi, în vârstă de 20 de ani, a fost găsită de către iubitul său într-o cameră din locuință, în stare de inconștiență. Tânărul, ajutat de o cunoștință, ar fi încercat manevre de resuscitare, sub îndrumarea telefonică a unui reprezentant de la Ambulanța Câmpulung Moldovenesc.
A ajuns ulterior și personalul de pe ambulanță, însă pentru tânără nu se mai putea face nimic. Personalul de pe ambulanță a constatat că decesul era instalat de ceva vreme, în jur de două ore, i s-a comunicat mamei fetei.
Ana Maria a născut natural, în decembrie 2020
În decembrie 2020, tânăra a adus pe lume o fetiță, pe cale naturală. Investigațiile de atunci arătau că era clinic sănătoasă. Mama tinerei, Maria Lețchi, a susținut că fata nu a avut probleme de sănătate majore în copilărie și adolescență, astfel că apariția acestui edem cerebral, la o vârstă atât de tânără, este o mare necunoscută, inclusiv pentru medici.
Polițiștii au făcut o cercetare în camera decedatei și asupra acesteia, fără a se găsi indicii care să aducă suspiciuni. Nici medicii legiști nu au constatat la examinarea cadavrului alte leziuni care să stârnească suspiciuni.
Totuși, conform procedurilor, a fost deschis dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă în cadrul căruia se vor trage concluziile finale.
Sursă: Monitorul de Suceava
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc