Caz Caracal. Primul avocat al lui Dincă: "Ne-a zis..."
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a declarat, la emisiunea "Marius Tucă Show", că Dincă și-a recunoscut prima dată faptele în fața unui polițist, iar mai apoi în fața sa și a unui procuror. Recunoașterea faptelor a fost în a 3-a zi de anchetă.

"În foișor au stat de vorbă (n.r: cu polițistul), după care am fost anunțați că dânsul vrea să își recunoască faptele. A fost o mărturisire în fața polițistului, apoi în curte în fața mea, a procurorului și a polițistului. A spus <>. A luat-o cronologic, dacă îmi amintesc, a vorbit despre cazul Luizei, în detaliu, cum a luat-o la ocazie", a declarat Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea "Marius Tucă Show".

Acesta a mai spus că Dincă a relatat că a întreținut relații sexuale cu Luiza Melencu, cu acordul acesteia, iar ulterior, pe fondul unei scandal, a lovit-o mortal pe fată.

Pereții casei lui Gheorghe Dincă sunt verificați cu scannerul, în căutarea de noi probe. Aparatul de scanat a fost adus de anchetatori în urmă cu câteva zile la Caracal, pentru a face cercetări amănunţite la locuința lui Gheorghe Dincă. Aparatul a depistat deja câteva anomalii la nivelul solului, declarau pentru MEDIAFAX surse judiciare. Aceste anomalii pot fi diferite obiecte îngropate care pot ajuta cercetările.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel