Cazanciuc, mesajul zilei: Astăzi trăim visul părinților și bunicilor noștri
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Senatorul Robert Cazanciuc transmite un mesaj în ziua în care România a recepţionat sistemul de rachete Patriot.

"Îmi amintesc perioada cenușie în care părinții și bunicii noștri priveau către orizontul istoriei în așteptarea americanilor, ca o speranță a eliberării de sub influența sovietică, o speranță a dobândirii libertății.

Astăzi trăim visul părinților și bunicilor noștri. Iar din acest punct de vedere aș putea spune că suntem membrii unei generații privilegiate, ai unei generații care a contribuit la înfăptuirea acestui vis și la înscrierea țării noastre pe drumul ireversibil al unei națiuni care împărtășește valorile democratice și drepturile fundamentale ale omului.

Momentul de astăzi, prilejuit de înzestrarea Forțelor Aeriene Române cu primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, poate avea loc în primul rând pentru că România a devenit membru deplin al NATO și al Uniunii Europene, două împliniri care vor marca decisiv istoria țării noastre", transmite Robert Cazanciuc.

Cazanciuc: "God Bless Romania! God Bless America!"

"În calitate de reprezentant al Senatului României, aș adăuga că momentul de astăzi a devenit posibil și datorită votului din Parlamentul României, de la finalul anului 2017 când a fost adoptată Legea pentru realizarea ,,Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol" și sunt onorat să mă număr printre parlamentarii care au votat această lege. Ca Președinte al Senatului României, felicit Armata Română, salut partenerii noștri americani și sunt bucuros că, am avut privilegiul de a participa la deciziile care au făcut posibilă această schimbare.

Această mască pe care o purtăm acum, ne protejează ca un scut de un duşman invizibil. Tot împreună cred că putem lupta împotriva acestui duşman şi cred că în această bătălie partenerul american va juca, de asemenea, un rol important.

God Bless Romania!God Bless America!

Numai împreună putem asigura securitatea spațiului nostru comun!", a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel