Pe 13 noiembrie, DC News scria că presa a exclus ipoteze fără o bază solidă.
„De ce se presupune că un bărbat a ucis-o?” a fost întrebarea pe care am lansat-o, după ce am observat că peste tot se vorbea de autor ca fiind doar „un bărbat”.
DC News a atras atunci atenția asupra faptului că fapta ar fi putut fi comisă și de o femeie, la fel cum nu putem exclude posibilitatea ca „autorul” să fie, de fapt, „autorii”.
Am vorbit atunci despre faptul că în acest caz ar putea fi implicați „o femeie și un bărbat, două femei sau doi bărbați”.
De asemenea, DC News a punctat și faptul că ar putea fi vorba despre o rețea de trafic de persoane, lucru care, la fel, nu a fost „exploatat” în tot acest „spectacol mediatic”.
Articolul AICI.
Confirmarea a venit după cinci zile
Iată că, la câteva zile de la articolul DC News, trei suspecți, două femei și un bărbat, au fost reținuți pentru 24 de ore și duși astăzi, în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii din Giurgiu spun că victima locuia împreună cu cei trei suspecți și practica prostituția. Totodată, mobilul crimei ar fi fost neînțelegerile apărute în locuință.
Suspecții spun că femeia ar fi încercat să-și ia viața, motiv pentru care a fost găsită și o substanță toxică în organismul ei, iar apoi ei, ar fi încercat să o resusciteze.
Surorile din Ferentari, prostituate, au recunoscut că au transportat cadavrul la marginea localității Ghimpați însă nu și uciderea victimei.
De altfel, cel de-al treilea suspect este un tânăr cunoscut ca proxenet. În spațiul public circulă acum ipoteza că victima, Mihaela-Sabina Mircea, ar fi fost sechestrată, maltratată și obligată să se prostitueze.
Cercetările continuă în acest dosar pentru fapte de omor calificat și profanare de cadavre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”