CCR a decis că alocațiile trebuie dublate. Orban: Nu trebuie o creștere mincinoasă!
Autor: Neagoe Narcis-Florentin pe 24 sep, 15:18 | Guvern

Foto: Agerpres

Premierul României, Ludovic Orban, a vizitat municipiul Focșani, unde a făcut și declarații.

„Dublarea alocațiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă a deficitului, cu 0,6%. Cu siguranță [mai există alte căi de atac]. Am mai trăit acest episod, PNL va dubla alocațiile, dar așa cum am hotărât, în cinci trepte, până la 1 iulie 2022.

Deocamdată e numai un anunț al CCR, așteptăm motivarea, în funcție de motivare vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru din vedere, creșterea alocațiilor este o prioritate pentru PNL, dar această creștere a alocațiilor trebuie făcută ținând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziția bugetului, astfel încât să nu fie o creștere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior”, a transmis premierul.

Te-ar putea interesa și ....
Guvern Vezi toate articolele
Crossuri parteneri