CCR, o nouă decizie despre o Lege importantă după sesizarea președintelui
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
CCR
CCR
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind trecerea unor bunuri imobile în domeniul public al unor comune din Tulcea, stabilind că este neconstituţională. 

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale 'Apele Române' - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral în domeniul public al comunelor Ceatalchioi şi Crişan, judeţul Tulcea este neconstituţională, în ansamblul său”, se precizează în minuta deciziei, potrivit Agerpres.

Şeful statului susţinea în sesizarea trimisă la CCR că, prin conţinutul său normativ, legea contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 'Având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea consiliilor locale ale comunelor Ceatalchioi, respectiv Crişan din judeţul Tulcea, potrivit art. 292 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil', explica preşedintele. El adăuga că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii, statuat în Constituţie. 'Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al comunei Ceatalchioi şi, respectiv, a Consiliului Local al comunei Crişan, ambele din judeţul Tulcea, atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie ce consacră principiul autonomiei locale', se arăta în sesizare.

Potrivit acesteia, actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi cel al Curţii Constituţionale.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel