"Eu, Ennio Morricone, am murit", afirmă celebrul compozitor italian în debutul scrisorii de adio pe care a lăsat-o rudelor şi prietenilor şi în care artistul îşi reiterează dragostea faţă de soţia lui, Maria, relatează luni EFE. Ennio Morricone, autorul coloanelor sonore ale unor filme celebre, a murit luni dimineaţă la o clinică din Roma, unde era internat pentru complicaţii apărute după ce suferise o fractură de femur.
Imediat, la porţile clinicii Campus Bio Medico din Roma au apărut grupuri de jurnalişti, iar avocatul şi prietenul lui Morricone, Giorgio Assumma, a ieşit pentru a citi scrisoarea de adio a celebrului compozitor.
"Eu, Ennio Morricone, am murit. Îi anunţ astfel pe toţi prietenii mei care mereu mi-au fost aproape, dar şi pe cei aflaţi departe de mine, de care mă despart cu mare afecţiune", a scris artistul în debutul acestui text.
"Nu am vrut să deranjez"
Ennio Morricone, premiat cu Oscar, a precizat că motivul acestei despărţiri este unul singur: "Nu am vrut să deranjez". Un gând "special" îi adresează lui Peppucio - regizorul Giuseppe Tornatore -, cu care Ennio Morricone a lucrat la toate filmele sale şi soţiei acestuia, Roberta Pacetti, pe care renumitul compozitor îi numeşte "prieteni dragi, foarte prezenţi în ultimii ani ai vieţii mele".
Artistul adresează multe gânduri bune şi surorilor sale - Adriana, Maria şi Franca; celor patru copii ai săi - Marco, Alessandra, Andrea şi Giovanni; şi nepoţilor lui - Francesca, Valentina, Francesco şi Luca. Nu în ultimul rând, Ennio Morricone i-a adresat câteva cuvinte şi soţiei sale, Maria Travia, care i-a stat alături de când s-au cunoscut, în 1950.
"Către ea îmi îndrept toată dragostea care ne-a ţinut legaţi şi pe care regret că o părăsesc. Ei îi spun un adio dureros", încheie marele compozitor italian, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor