Urmărește emisiunea live
Ce alimente s-au scumpit cel mai mult în noiembrie 2019
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Mai multe alimente s-au scumpit în luna noiembrie. Iată care sunt acestea și care sunt procentele.

Fructele proaspete şi carnea de porc s-au scumpit cel mai mult în noiembrie, comparativ cu octombrie, preţurile lor crescând cu 4,33% şi, respectiv, cu 2,34%, şi doar citricele s-au ieftinit, cu 4,96%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date miercuri publicităţii.

Preţul ouălor a crescut în octombrie cu 1,83%, cel al preparatelor din carne cu 1,17%, iar fasolele boabe şi alte leguminoase s-au scumpit cu 1,68%.

Legume şi conserve de legume

De altfel, aproape toate preţurile la alimente au crescut în noiembrie, singurele scăderi uşoare fiind înregistrate, exceptând citricele, la categoriile "legume şi conserve de legume", cu 0,4%, alte legume şi conserve de legume" - 0,47% şi "fructe şi conserve din fructe" - 0,08%.

Deşi raportat la luna octombrie cartofii s-au scumpit în noiembrie doar cu 0,74%, faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018) preţul acestora a urcat cu 20,68%. Creşteri foarte mari de preţuri faţă de sfârşitul lui 2018 s-au înregistrat şi la categoriile "citrice şi alte fructe meridionale" - cu 18,96%, "fructe şi conserve din fructe" - cu 15,93%, fructe proaspete - cu 14,63%, carne de porc - 8,24%, preparate din carne - 5,83%, făină - 5,18%, conserve din carne - 4,52%.

Mărfurile nealimentare și energia termică

Pe ansamblu, în noiembrie, alimentele s-au scumpit cu 4,2% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,43% comparativ cu luna precedentă.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, o ieftinire mai consistentă a fost la energia termică, de 1,55%. Scumpiri s-au înregistrat la majoritatea categoriilor, însă sub 1%.

Pe total mărfuri nealimentare, în noiembrie preţurile au urcat cu 3,02% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,12% faţă de octombrie.

Servicii și bilete de avion

La capitolul servicii, de la începutul anului şi până în luna noiembrie cel mai mult s-au ieftinit biletele de avion - cu 5,86%. Raportat la sfârşitul anului 2018, acestea sunt mai ieftine cu 23,1%.

Per total, serviciile au înregistrat creşteri de tarife cu 4,04% raportat la decembrie 2018 şi cu 0,15% faţă de octombrie 2019.

Rata anuală a inflaţiei

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna noiembrie a acestui an, de la 3,4% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,9%, cele nealimentare cu 2,83%, iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna noiembrie 2019 comparativ cu luna noiembrie 2018 au crescut cu 3,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2018 - noiembrie 2019) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2017 - noiembrie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%", precizează INS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel