Odată cu apariția pandemiei de COVID-19, au apărut tot felul de studii despre impactul pe care îl are virusul în organism și reacțiile adverse pe care le are asupra organelor.
Astfel, un nou material arată care este impactul asupra creierului și ce se întâmplă cu acesta, iar pe zi ce trece, devine din ce în ce mai clar că coronavirusul poate declanșa o serie uriașă de probleme neurologice.
Ei bine, accidentul vascular cerebral, delirul, anxietatea, confuzia și oboseala sunt doar câteva dintre lucrurile neplăcute de pe listă, iar lista continuă și dacă credeți că virusul este doar o boală respiratorie, nu este chiar așa.
Pacientul care i-a uimit pe medici
Paul Mylrea este un pacient, în vârstă de 64 de ani, director de comunicații la Universitatea Cambridge, care odată infectat cu COVID, a avut una dintre cele mai remarcabile recuperări văzute vreodată de medicii de la Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie (NHNN) din Londra. Acesta a suferit două accidente vasculare. Unul în timp ce se afla la Terapie Intensivă, atunci când un cheag de sânge potențial mortal a fost găsit în plămânii și picioarele sale și al doilea, mult mai grav, câteva zile mai târziu, relatează BBC.
„Paul avea o expresie goală pe față. Nu putea vedea decât pe o parte și nu-și putea da seama cum să-și folosească telefonul sau să-și amintească de parola de acces. Am crezut imediat că diluatorii sângelui au provocat o sângerare în creier, dar ceea ce am văzut a fost atât de ciudat și diferit”, spune nevologul consultant, dr. Arvind Chandratheva.
Suprareacția masivă a sistemului imunitar. "Nu am mai văzut niciodată"
Ei bine, deși cheagul ataca zonele vitale ale creierului, testele au arătat că a avut un nivel uimitor de ridicat al unui marker pentru coagularea sângelui, numit D-dimer, care deși, în mod normal, sunt mai mici de 300, la pacienții cu COVID-19 pot crește până la 1.000. Ei bine, la Paul, nivelul era de peste 80.000.
"Nu am mai văzut niciodată acest nivel de coagulare. A fost un fel de răspuns a corpului său la infecție, ceea ce a făcut ca sângele său să devină incredibil de lipicios", a completat medicul.
Neurologii de la NHNN au tratat șase pacienți cu COVID care au avut accidente vasculare cerebrale majore, iar în fiecare caz, au observat niveluri foarte mari de coagulare. O parte a declanșatorului accidentelor vasculare cerebrale a fost o suprareacție masivă a sistemului imunitar care provoacă inflamații în corp și creier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”