Ce înseamnă deficitul de 6% în 2021. Coșea: Punct PERICULOS. Reducere drastică de salarii și pensii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Profesorul Mircea Coşea a explicat, într-un interviu exclusiv acordat DC NEWS, care sunt efectele creşterii pensiilor cu 40 la sută la 1 septembrie, în condiţiile în care Consiliul Fiscal a estimat un deficit bugetar de 6% în 2021, dacă această mărire va avea loc. 

"Din păcate şi calculele mele, chiar dacă cu date mai puţine decât cele de la Consiliul Fiscal, duc la aceeaşi concluzie. Că în 2021 vom avea un deficit aproape dublu decât cel acceptat. Mărirea cu 40 la sută şi deodată a pensiilor ne va duce la o creştere a deficitului.  Asta va însemna, în primul rând, intrarea într-o situaţie complicată cu UE, care ne va penaliza pentru aşa ceva. Nu înseamnă neapărat o tragedie, dar Guvernul care va fi atunci va trebui să prezinte un plan, o strategie pentru a reveni la un deficit acceptat, iar pe termen scurt asta nu poate însemna decât austeritate.", a explicat profesorul Mircea Coşea. 

Ce măsuri se vor lua 

"Se vor impune nişte măsuri care au două direcţii. O reducere drastică de cheltuieli, care poate fi şi de salarii şi de pensii, dar şi probabil introducerea unor noi forme de impozitare. Nu ştiu care, nu ştiu cum, dar va fi şi aşa ceva. Apoi, vorbim de un plan clar de eficientizare a colectării prin ANAF. Deci se intră într-o situaţie complicată. Pe de altă parte, sigur că va trebui să existe împrumuturi masive pe piaţa de capital, nu numai internă ci şi externă. În condiţiile în care ne vom afla într-o situaţie de infringement cu UE, preţul împrumutului va fi foarte mare. Deci iarăşi, nicio veste bună cu acest deficit, care va ajunge la o mărime dublă dacă nu se iau măsuri imediate. 

Măsurile imediate nu sunt, însă, numai de austeritate, de tăieri negândite, de luat bani de colo şi de colo fără să gândim ce impact vor avea. Ele trebuie să fie de natură structurală, iar structura ce înseamnă? Înseamnă că trebuie să existe preocupare imediată pentru două direcţii de schimbare. 

Prima este aceea de dezvoltare a unor ramuri şi activităţi în interiorul ţării de valorificare a resurselor interne pentru a mări oferta românească pe piaţă şi a micşora deficitul comercial. Ăsta este un lucru care trebuie făcut imediat, încă de pe acum din perioada de iarnă trebuie luate măsuri de stimulare a micii producţii agroalimentare pentru transformarea ei în produse de piaţă prelucrate, ca să nu mai avem import de făină, mălai, pâine şi altele. A doua măsură este realizarea unui plan de modernizare a structurii economiei româneşti, în special a structurii industriale, mergând şi ea pe două direcţii. O direcţie este apropierea de nivelul tehnicii moderne, iar pe de altă parte reorientarea exportului spre pieţe extracomunitare, pentru că exportul, spre exemplu din zona auto, are probleme în zona occidentală, din cauza căderii industriei auto, şi atunci trebuie să mergem spre alte pieţe. Asta înseamnă o gândire foarte serioasă, de natură strategică, care ar trebui să înceapă imediat. Din păcate, noi suntem ocupaţi doar cu politica, ne ocupăm de nişte măsuri pe termen scurt care nu vor avea niciun efect. Ba din contră, vor avea efecte negative, pentru că economia se blochează în cazul în care ajungem la anticipate.", a mai declarat specialistul. 

"Suntem într-un punct periculos"

"Acum suntem într-un punct periculos, care trebuie bine conştientizat la nivelul deciziei politice. Trebuie luate măsuri urgente, pentru că altfel România ajunge într-o situaţie extrem de neplăcută la nivelul anului 2021-2022. 

Anul ăsta va avea nişte măsuri populiste evidente, pentru că pregătirea alegerilor asta înseamnă. Asta, din păcate, va face şi mai mult rău pe termen lung", a conchis Mircea Coşea. 

Consiliul Fiscal, DEVASTATOR despre Bugetul 2020. Deficit URIAȘ, cu mult peste estimarea lui Cîțu. Impactul pensiilor în 2021

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel