Ce poți să faci cu pământul vechi de la flori. Evită să-l arunci
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Iată cum să refolosești pământul vechi de la flori. 

În primul rând, pământul vechi de la flori trebuie curățat. Îndepărtează orice resturi vegetale de la flori - crenguțe, rădăcini sau frunze.

În același timp, este necesară și îndepărtarea stratului alb de la suprafață, deoarece acelea sunt depuneri de minerale care s-au acumulat de-a lungul timpului. Nu ai nevoie de acest strat, așa că aruncă-l. Apoi urmează afânarea solului și mărunțirea lui. În acest mod, te asiguri că nu vei folosi bulgări de pământ.

Întinde pământul pe o suprafață plană, fie că este tavă sau o folie etc. Pe urmă, lasă pământul la soare, să se usuce, timp de 7 zile. Nu îl uda.

O alternativă este să pui pământul într-o tavă, iar apoi să pui tava în cuptorul încins. O poți scoate abia după ce pământul este complet uscat și când se fărâmă la atingere. 

După ce ai făcut această procedură, adaugă substanțe nutritive în pământ. O să ai nevoie de o cantitate egală de compost (dacă ai o cantitate de 2 kg de pământ de flori, o să pui 2 kg de compost). Amestecă totul foarte bine!

Următorul pas este pulberea de neem. Folosește pulbere de neem pentru a elimina agenții patogeni.

Cantitatea de pulbere de care ai nevoie este de 10% din pământul de flori. Spre exemplu, dacă folosești 2 kg de pământ de flori, o să ai nevoie de 200 grame.

Mai poți adăuga și 1-2 linguri de sare epsom sau sare amară, rădăcinile plantelor vor absorbi mai bine nutrienții din pământ. În același timp, ajută plantele să treacă mai ușor peste stresul provocat de transplantare.

La final, mai poți adaugă și perlit, care ajută la o circulație mai bune a aerului în sol și o retenție mai bună a apei.

La final, amestecă foarte bine pământul de flori pe care tocmai l-ai obținut, scrie cumsa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel