Ce se întâmplă cu salariile fotbaliștilor. Emilian Hulubei, AFAN: Contractele pot fi suspendate
Autor: Mircea F. Cristian pe 31 Martie, 12:49 | Fotbal
Exclusiv

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), ne-a explicat ce se întâmplă cu banii fotbaliștilor profesioniști din ligile din România.

Șeful AFAN, Emilian Hulubei, a declarat, pentru DC News, că s-a reușit încadrarea fotbaliștilor profesioniști în Ordonanța care le permită să primească niște bani, în cazul suspendării contractelor:

Am reușit să-i înscriem și pe fotbaliști în ajutorul de stat, pentru că ei nu erau cuprinși cu contractele sportive, erau undeva în aer, acestea nefiind încadrate în Codul Muncii, nici în Codul Civil, era o struțocămilă. Nu sunt protejate de niciun fel din punct de vedere al contribuției la fondul de asigurări sociale. Au fost incluși în Ordonanța 30, ca să primească, în cazul în care se suspendă contractele conform forței majore, o indemnizație. Am încercat să le încadrăm la articolul 53 din Codul Muncii, șomaj tehnic, dar din păcate cei de la Guvern au zis că nu au bani și pot lua procente din salariul brut, rămânând la latitudinea clubului cât va putea completa”, ne-a declarat Emilian Hulubei.

”E vorba de orice fotbalist care are contract. Până acum avem cluburile Poli Iași și Chindia Târgoviște, din Liga 1, care au suspendat contractele în baza Ordonanței de Guvern. Mai avem și la Liga a II-a, dar multe vor apela la AJPIS-uri, de unde vor primi bani. Contractele pot fi suspendate, apoi se face o cerere de către jucător, ajunge la club, iar clubul trimite dosarul la AJPIS, care dă banii direct în contul jucătorilor”, a mai spus Emilian Hulubei.

Te-ar putea interesa și ....
Fotbal Vezi toate articolele
Crossuri parteneri