Cercetătorii americani de la Florida Atlantic University și de la Harvard Medical School au monitorizat 785 de oameni, timp de 5,164 zile și nopți. Au ținut cont de câtă cafeină, alcool și nicotină au consumat oamenii. Astfel, s-a dovedit că nicotina și alcoolul au capacitatea de a deranja somnul. Cafeina pare să nu fi avut vreun efect negativ.
"Acest studiu reprezintă una din cele mai mari examinări longitudinale ale asocierilor dintre consumul de seară de alcool, cafeină și nicotină cu rezultatele măsurate obiectiv cu privire la somn", a explicat doctorul Christine Spadola, de la Florida Atlantic University, potrivit unica.ro. „Nu am observat vreo asociere între ingerarea de cafeină cu până la patru ore înainte de culcare și somnul defectuos".
"Nu există o regulă de aur"
"Unii oameni sunt foarte sensibili la efectele cafeinei, iar pentru acei oameni este importantă evitarea consumului de băuturi care conțin cafeină prea aproape de ora de culcare – dar nu există o regulă de aur cu privire la asta, așa că doar ascultă-ți corpul", spunea doctorul Neil Stanley, cu ceva timp în urmă.
Vezi și: De ce să adaugi unt în cafea. Rezultatul este fabulos, iar gustul pe măsură!
Cum faci cea mai bună cafea. Câte linguri se pun la o ceașcă. Secretul specialiștilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"