Ce trebuie să facă persoanele care nu se pot prezenta la rapel. Andrei Baciu vine cu toate explicațiile
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Persoanele care, din diferite motive, nu se pot prezenta la rapel, trebuie să anunțe acest lucru din timp, în așa fel încât vaccinul să nu fie pierdut, a spus vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare, Andrei Baciu.

Întrebat, miercuri, la Digi24, ce are de făcut o persoană dacă nu se poate prezenta la rapel, Andrei Baciu a spus că, în cazul în care se întârzie câteva zile, nu este neapărat o problemă din punct de vedere științific, însă recomandarea este ca aceste cazuri să fie excepții, nu regulă.

„Agenția Europeană a Medicamentului a făcut o recomandare foarte clară: pentru vaccinul Pfizer, rapelul trebuie să fie efectuat fix la 21 de zile pentru a atinge imunitatea și protecția maximă. Se poate face până la 35 - 38 de zile, excepțional e indicat să se facă, dar esențial este să îl facem în ziua programată”, a spus Andrei Baciu. 

Dacă nu există această posibilitate, persoana respectivă trebuie să sune fie la centrul unde a făcut prima doză, fie la call center și se va găsi o reprogramare, însă este important să anunțe din timp, în așa fel încât doza respectivă să nu fie aruncată.

Întrebat dacă se pierde doza de vaccin pentru care nu s-a prezentat persoana programată, Andrei Baciu a afirmat că nu, însă cei din centrele de vaccinare sunt puși în dificultate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel