Titanic este unul dintre cele mai iubite și vizionate filme, o poveste de dragoste a anilor '90 cu un final tragic. Ei bine, deși generații întregi s-au uitat de nenumărate ori la acest film, puțini știu că au existat și erori ale actorilor principali, Leonardo DiCaprio si Kate Winslet, cei care i-au portretizat pe Jack Dawson si Rose DeWitt Bukater.
Așadar, una dintre cele mai cunoscte scene din film este cea în care DiCaprio a trebuit să o deseneze pe Kate nud. Ei bine, deși nu pare, aceasta este scena în care actorul a făcut o eroare, dar pe care regizorul James Cameron a decis să o păstreze.
De ce eroare?
În timpul scenei, atunci când Rose vine la Jack și îi cere să o deseneze ca pe una dintre franțuzoaicele sale, vizibil emoționat de scenă, DiCaprio s-a pierdut și a greșit replica, iar acest lucru a fost recunoscut chiar de el, într-un interviu pentru Mirror, citează mundodeportivo.com
Deși replica din scenariu era "Rose, întinde-te pe canapea", Leonardo DiCaprio a spus: "Întinde-te pe pat, scuze, pe canapea!".
În ciuda erorii, regizorul a ales să folosească această variantă greșită pentru că i s-a parut ca exprimă reacția sinceră și naturală a lui Jack.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță