Ceapă caramelizată, rețeta. Cum se face
Autor: Ema Apostu pe 23 iul, 12:56 | Retete

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Dacă vrei să faci ceapă caramelizată, trebuie să urmezi această rețetă. Îți va ieși 100%.

Ai nevoie de  3-4 cepe mari, galbene sau roşii. Cele galbene se caramelizează cel mai uşor, iar cele roşii arată foarte bine. Mi ai nevoie de 2 linguri de unt sau ulei de măsline extra virgin, 2 linguri de vin roşu sau alb, oţet balsamic, o tigaie din oţel inoxidabil sau din fontă, scrie foodstory.ro.

Taie cepele în jumătate, iar apoi taie-le felii subţiri. Pune untul la topit în tigaie, la foc mediu. Adaugă ceapa şi amestecă bine astfel încât să o aceperi în unt. Amestecă la fiecare 5-10 minute şi ai mare grijă să nu se ardă.

În primele 10 minute, ceapa va deveni transparentă. După 20 de minute, feliile vor începe să se caramelizeze – îţi vei da seama şi după culoare şi după miros. Ajustează flacăra, dacă simţi că e prea tare. După 40 de minute, ceapa va fi deja aurie, iar după alte 10 minute va fi caramelizata complet. Pe fundul tigăii se va forma un strat de zahăr caramelizat, dar este normal să se întâmple asta, aşa că nu te panica. Când e gata, toarnă puţină apă, vin sau oţet balsamic. Adăugă sare după gust.

Vezi și: Nu tăia codița cepei atunci când o cureți! Gestul banal care te ajută mult

De ce să freci ceapa cu sare, înainte de-a o pune în salată. Trucul excelent al gospodinelor

De ce să pui bicarbonat peste ceapă, înainte să o călești.

Pentru că durează destul de mult ca ceapa să se caramelizeze, poți grăbi procesul cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Esențial, pentru ca trucul să îți reușească, este să tai mărut ceapa și să adaugi deasupra bicarbonat de sodiu.

Ținând cont de cantitatea de ceapă pe care o gătești, ai în vedere că la o jumătate de kilogram de ceapă este nevoie de o jumătate de linguriță de bicarbonat. Această metodă grăbește procesul de călire datorită faptului că bicarbonatul de sodiu peste ceapă crește pH-ul și accelerează gătirea legumei, potrivit impact.ro.

Cum să tai ceapa fără să plângi

Dacă vrei să nu verși prea multe lacrimi, în timp ce toci ceapa, ascute bine cuţitul înainte de a trece la treabă. Astfel, tocatul va fi mai uşor şi mai rapid. De asemenea, poți înmuia ceapa în apă. Curăț-o, taie-o în jumătate şi ţine-o în apă rece timp de o oră înainte să o toci, scrie foodstory.ro. Acet truc nu te va scăpa total de "plâns", însă îl va reduce, ceea ce nu poate decât să te bucure. Un alt truc eficient ar fi să pui ceapa în congelator aproximativ cinci minute. După acest timp, poate fi tocată, "fără riscuri".

Retete Vezi toate articolele
Crossuri parteneri