Adus cu surle şi trâmbiţe de la naţionala U21 pentru a aduce o schimbare, Mirel Rădoi pare că a pierdut aceeaşi luptă ca toţi selecţionerii dinaintea lui. Cea cu jucătorii! Pentru că sunt aceiaşi şi pentru că altceva nu ştiu, nu pot sau nu vor să joace. Singura partidă în care naţionala României a arătat altceva a fost cea cu Austria, în care a câştigat de o manieră entuziasmantă. Măcar din punct de vedere al jocului.

Dar, de altfel, şi alţi foşti selecţioneri au avut măcar câte un meci în care naţionala a arătat altceva. Îşi mai aduce aminte cineva de acel România - Bosnia 3-0, de pe Giuleşti, la finalul mandatului lui Răzvan Lucescu? 

Joc slab, obiectiv atins. Încotro mergem? 

După un nou joc slab şi un meci încheiat la egalitate, România îşi atinge obiectivul şi urcă în a doua urnă valorică. Deşi îi suntem mai datori COVID-ului, decât propriilor jucători. Cele trei puncte la masa verde cu Norvegia ne-au ajutat să depăşim formaţia scandinavă în clasament şi să avem, teoretic, o tragere la sorţi mai uşoară pentru preliminarii CM 2022. 

Dar chiar ne ajută asta? Putem să sperăm că vom avea o şansă în plus la calificarea la Campionatul Mondial, dacă avem doar un cap de serie în grupa de calificare? Adică doar o echipă care, teoretic, ne poate învinge cu uşurinţă? Sau revenim la vechea meteahnă, anume că nu mai există echipe mici şi că trebuie să fim atenţi chiar şi cu Andorra şi Malta?

De altfel, dacă ne uităm la cum jucăm, cu greu mai stăm fără emoţii la un meci al naţionalei României, indiferent de adversar. Apărare slabă, mijloc inexistent şi atac ineficient. Probabil că astea sunt cele trei calităţi ale naţionalei noastre, prinsă între prinţi, diamante neşlefuite, tancuri şi, în general, "jucători de mare calitate". 

Aşadar, rămâne întrebarea? Încotro mergem? Şi, mai ales, cu cine? 

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News