Cerșetor cu mâinile bandajate, deconspirat de polițiști. Îi înșela pe enoriașii de la moaștele Sfântului Dimitrie
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Un cerșetor a fost deconspirat de polițiști în timp ce încerca să îi păcălească pe enoriașii de Sfântul Dimitrie.

Chiar dacă este onorabil să ajutăm oamenii aflați în dificultate, ar trebui să avem mare grijă pentru că putem fi înșelați. Ne-o demonstrează cazul cerșetorului deconspirat de polițiști.

Un bărbat de 30 de ani a fost amendat de poliţişti cu 500  de lei după ce a fost prins că cerşea în zona Catedralei Patriarhale, unde credincioşii se închină la moaştele Sfântului Dimitrie. Cerșetorul și-a bandajat mâinile pentru a crea senzația că le are tăiate. Cel mai probabil a făcut acest lucru pentru a-i sensibiliza pe enoriași. Oamenii s-au îngrijorat, crezând că omul chiar are o problemă medicală, așa că au chemat un echipaj SMURD. Ajunși la fața locului, paramedicii au descoperit că mâinile bărbatului erau intacte.

„Un bărbat cu palmele înfăşurate în bandaje pline de sânge atrăgea atenţia oamenilor din preajma sa, spunând că şi-a pierdut degetele şi că are nevoie de bani. Câţiva enoriaşi au solicitat ajutorul SMURD, îngrijoraţi de starea bărbatului. Odată îndepărtate bandajele, s-a constatat că problema nu era de competenţa medicilor, întrucât degetele erau intacte, astfel că au fost chemaţi colegii noştri, care au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 500 de lei”, arată Poliţia Română.

Imaginile video cu momentul în care medicii îi scot bandajele bărbatului, le puteți vedea pe Adevărul.ro.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel