Radu Banciu a vorbit despre frauda care are loc la granița dintre Bulgaria și Grecia, unde se vând certificate false care demonstrează că turiștii nu sunt infectați cu COVID-19.
"Au început să apară în sfârșit certificatele de COVID false. Exact acolo unde era mai mare buboiul, adică la granița Bulgaria și Grecia, Kulata-Promachonas, celebra frontieră terestră, singura deschisă unde se poate trece între Bulgaria și Grecia. Se vând certificate care demonstrează că nu ești bolnav. 30-40 de euro costă un test fals, gata s-au adaptat oamenii pentru care nu contrează nimic.
Noi nu avem nimic sfânt. Să știți că sunt tot ortodocși. Ortodoxia e lungă. Mai ales ca acolo granița colcăie de ortodoxie. S-au gândit că poate Dumnezeu o fi și el pe o insulă grecească. Uite la ce le-a venit ideea! Să trecem bolnavii în Grecia, să ne ducem neapărat, să ne facem vacanța la greci, n-are importanță dacă suntem bolnavi sau nu. Cu 40 de euro ne ducem direct în rai. Am fost cuminți până atunci, o să încercăm la Judecata respectivă să convingem acolo unde trebuie în înaltele, foarte înaltele sfere, acolo unde cred că și Emiliei Șercan i-ar fi un pic dificil... `40 de euro, am dat și eu o spăguță, Doamne, dacă tot m-ați ținut în casă... și am zis să mă mai duc câteva zile în Grecia înainte să o mierlesc`”, a spus jurnalistul.
"Te duci cu pateul de acasă"
"Voi, care vă duceți în cele mai ieftine vacanțe din lume, exact aici s-a născut certificatul fals de COVID-19, la granița greco-bulgărească? Tu care te duci să mănânci din desagă în Grecia, te duci cu pateul de acasă... Nu ți-o fi rușine să mai dai 40 de euro pe un certificat? Se fac certificate ca pepenii în piață, e la modă", a completat el.
Citește și: Teste coronavirus FALSE, depistate la intrarea în Grecia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică