"Este un pas important pentru că introducerea acestui certificat va facilita libera circulaţie în interes profesional, va facilita turismul în interiorul Uniunii Europene şi cred că va fi un imbold puternic pentru vaccinare. Sunt trei condiţii care trebuie îndeplinite pentru a avea acest certificat, vaccinarea fiind cea mai importantă şi cea mai sigură. Mai este un element important pe care l-a adăugat Parlamentul European şi de care sper că vor ţine cont statele membre: testele PCR care trebuie făcute pentru acest certificat să fie gratuite.
"Gratuitatea tine de câteva situaţii"
Gratuitatea tine de câteva situaţii. Pentru obţinerea certificatului, inclusiv dacă se pleacă în altă ţară pentru turism, pentru lucrătorii din prima linie, din sănătate, din educaţie, Parlamentul European a cerut Comisiei şi statelor membre ca testele să fie gratuite şi urmează ca fiecare guvern din fiecare ţară a UE să decidă cum va face decontarea.
În România, o parte din teste sunt acoperite de DSP, dar doar pentru cei cu suspiciunea de boală, cei care sunt în spital. Va trebui să adăugăm şi aceste situaţii pentru oamenii din sănătate, pentru cei din sistemul educaţional şi când cineva va avea nevoie de certificatul verde digital ca să circule în afara ţării, în UE, să primească acest test gratuit.
După anunţarea votului de astăzi, urmează negocierile cu statele membre. Sunt clare condiţiile. Probabil vor fi discuţii pe această gratuitate a testelor, dar sper că nu ne vom bloca. Eu cred că de la 1 iunie am putea avea acest certificat verde.", a spus Cristian Bușoi la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor