"Nu sunt eu cel mai important al serii, echipa CFR Cluj e cea mai importantă. A fost un meci cu intenstitate maximă. Din păcate, în prima repriză echipa a suferit puţin, poate şi din cauza sistemului, am lucrat numai două zile în sistemul cu trei fundaşi. Îi înţeleg pe jucători, dar sistemul nu e cel mai important, ci atitudinea, spiritul şi modul cum abordezi meciul. S-a văzut calitatea incredibilă a lui Lazio, ce jucători au, dar golul marcat de Deac a venit la timp. În repriza a doua, cei trei fundaşi centrali au jucat foarte bine", a declarat Petrescu, la finalul meciului cu Lazio, pentru DigiSport.
Ulterior, Petrescu i-a atras atenţia lui Billel Omrani, cel care a înscris golul decisiv cu Lazio, pentru numeroasele ocazii ratate. Tehnicianul a explicat şi de ce a pierdut atacantul postul de titular: "Omrani a ratat prea mult, dacă nu dădea gol după bară, eram toţi aici şi regretam. De aia a pierdut şi echipa. La început de săptămână nu s-a antrenat cum trebuie şi a pierdut echipa. I-am spus că ştie cum sunt şi că ţin foarte mult la el, dar altul care se antrenează bine ce să zică?".
"Trebuie să facem poză la clasament, sper să rămână aşa"
În final, Petrescu a glumit, spunând că CFR Cluj trebuie să facă o poză la actualul clasament din grupa E a Europa League, formaţia ardeleană fiind pe primul loc după prima rundă: "Oricine îşi doreşte să câştige cu Lazio, suntem la început în grupe, am început cu dreptul, mă bucur că acasă mereu am pus probleme adversarilor. Nu e prima dată când joc în acest sistem. Dacă adversarul joacă cu două vârfuri împinse, fac asta pentru că a trebuit să-i acopăr cu cei trei fundaşi centrali, mai ales că ei au şi încercat să urce. Astăzi a fost o victorie meritată. Trebuie să facem poză la clasament, sper să rămână aşa".
CFR Cluj s-a impus cu 2-1 contra lui Lazio
CFR Cluj s-a impus cu 2-1 contra lui Lazio, în prima rundă din grupa E a Europa League. Italienii au deschis scorul în minutul 25, prin Bastos, însă echipa lui Dan Petrescu a întors rezultatul. Deac, din penalti, în minutul 41, şi Omrani, în minutul 75, au punctat pentru ardeleni.
În urma disputării primei runde din grupa E a Europa League, CFR Cluj a trecut pe primul loc, cu 3 puncte. Rennes şi Celtic Glasgow au câte un punct, după remiza de joi seara, scor 1-1.
Următorul meci al lui CFR Cluj în Europa League va avea loc joi, 3 octombrie, pe terenul lui Celtic Glasgow, campioana Scoţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc