Pe lângă carne și hrean, cei trei maeștri ai gastronomiei vor primi și un al treilea ingredient surpriză, care le va da toate planurile peste cap: "Cum să gătești cu așa ceva?!", va spune chef Dumitrescu, total contrariat. Dar pentru că juratul special al serii de luni este Orlando Zaharia, un profesionist desăvârșit dar și un bun prieten al chefilor, cei trei își vor da toată silința să realizeze farfurii impecabile.
Chiar dacă "soldații" se aleg în Bootcamp, armele chefilor se aleg acum, iar fiecare probă de amuletă și fiecare câștig poate cântări în ceea ce privește deznodământul acestui sezon. Până acum, chefii Bontea și Scărlătescu au adjudecat fiecare câte o amuletă, iar seara de luni vine cu șansa unei revanșe pentru chef Dumitrescu. Dar pentru că orgoliile încep deja să se inflameze, iar jurații show-ului nu renunță la tachinări, propunerea lui chef Scărlătescu pentru chef Bontea, de a-l "încurca" pe bunul lor prieten în lupta de luni vine cu un răspuns foarte tăios: "Să îi pun lui Florin sare în mâncare? Ție chiar nu ți-aș pune, pentru că s-ar putea să îi dau gust!", glumește Sorin Bontea.
Cum va decurge competiția dintre chefi, ce farfurii vor pregăti aceștia și ce preparat va încânta papilele gustative ale juratului special, Orlando Zaharia, telespectatorii Antena 1 pot urmări luni seară, de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai iubit show culinar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță