„Chemarea râsului“. După ani de experiență, un fotograf a imortalizat discretul animal / FOTO+VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
„Chemarea râsului“. După ani de experiență, un fotograf a imortalizat discretul animal / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
„Chemarea râsului“. După ani de experiență, un fotograf a imortalizat discretul animal / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Daniel Opaiț, un fotograf profesionist din România, a reușit să imortalizeze cel mai discret animal din pădurile Carpaților.

În urmă cu trei săptămâni, fotograful Daniel Opaiț a mai avut niște tentative de a fotografia râsul, unul dintre cele mai discrete animale din Munții Carpați, însă acesta s-a lăsat pcălit de felină, aceasta urmărindu-l chiar în timpul în care o căuta să o fotografieze (vezi mai multe AICI).

După mai multe zile în care fotograful a mers în locurile unde știa că trăiesc mai mulți râși și după ore întregi de pândă, pe 24 februarie, Daniel Opaiț a reușit să imortalizeze felina. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta a încărcat prima fotografie imortalizată pe aparatul său foto.

De asemenea, Daniel Opaiț a încărcat și un clip video cu sunetele produse de animal, „chemarea râsului“. 

„Adrenalina și nesiguranța așteptării.

Era ultima zi din lungul sir al zilelor in care îmi propusesem sa caut râsul. Deja activitatea lui părea ca nu mai e la fel de intensa si nu ii mai auzisem chemarea.Reușisem să văd unul cu doua săptămâni în urmă, dar nu am avut vreo șansă să îl fotografiez.

În primul loc de pândă, după vreo oră, au apărut in fugă doi pui de urs. Știam că ursoaica e aproape, vizibilitatea era proastă și era clar că nu era o idee bună să mai stau acolo. Am schimbat locul de pândă cu altul la câțiva kilometri distanță și l-am auzit din nou, dar era departe, fără speranță.

Deja nu mai simțeam presiunea, dar mai erau două locuri pe traseu unde merita încercată pând. În penultimul loc, după o așteptare lungă, frigul deja își făcea loc prin haine, în ciuda căldurii nefirești de februarie. Nu părea să se întâmple nimic, ca atare am mers către ultimul loc. În apropiere, o creangă se rupe cu zgomot. Putea fi ursul mare ce își face veacul prin zonă.

Atent la orice sunet, se aude dintr-o dată râsul, undeva aproape. Îngheț după un arbore, dar râsul se îndepărtează. Știu zona cu ochii închiși și îi cunosc traseul, ca atare decid să ocolesc acel traseu si să ajung în el de undeva din lateral, în permanență atent la chemările râsului.

Mă lipesc de un fag si aștept. Mâinile încep să tremure, greutatea obiectivului foto își spune cuvântul, dar nu îl pot lăsa jos, iar așteptarea e chinuitoare pentru ca râsul e foarte aproape, dar imposibil de văzut sau de știut cu exactitate unde e.

Ascultați cu sonorul la maximum, pentru a înțelege emoția“, a scris Daniel Opaiț pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel