Peste 1 miliard de oameni din China, 71% din cea mai populată țară din lume, au fost complet vaccinați împotriva Covid-19, arată cifrele oficiale de joi.
„Până la 15 septembrie au fost administrate 2,16 miliarde de doze la la nivel național”, a declarat Mi Feng, purtător de cuvânt al comisiei naționale de sănătate, la o conferință de presă.
Guvernul nu a anunțat public o țintă pentru acoperirea vaccinării, dar un virolog senior, Zhong Nanshan, a declarat luna trecută că China va avea probabil 80% din populația sa vaccinată până la sfârșitul anului, potrivit agenției AFP. Un nou focar al variantei Delta a fost detectat în provincia Fujian din sud-estul statului și a infectat aproape 200 de persoane până acum în trei orașe.
Fujian este cel mai mare recul din ultimele săptămâni și vine după ce țara a declarat sub control varianta Delta. China a raportat joi 80 de cazuri noi, dintre care 49 au fost transmisii interne, scrie TheGuardian.
Vaccinare OBLIGATORIE în școli și-n spitale. Dr. Carmen Dorobăț: Trebuie să țină cont de contraidicațiile acestui vaccin
Medicul Carmen Dorobăț susține că obligarea profesorilor sau al medicilor ar putea genera un efect invers, iar numărul celor care refuză categoric vaccinarea ar putea crește.
"Fără îndoială tot ce este cu obligativitate nu este bine primit și mai ales că și această obligativitate trebuie să țină cont de anumite contraindicații ale acestui vaccin. Dincolo de asta, dacă ar fi să ne gândim medical, orice boală infecțioasă are o speranță în momentul în care există și un vaccin și sigur că și aceasta fiind o boală infecțioasă, ne punem bazele în acest vaccin.
Pe de cealaltă partea, a venit cu aceasta obligativitate este o decizie politică pe care, sigur, cei care conduc astăzi, din acest punct de vedere, trebuie să o ia, astfel încât să aibă cele mai bune rezultate și să nu avem un răspuns invers, adică dimpotrivă să obținem o scară mai largă a persoanelor care nu doresc să se vaccineze pentru că mediul medical și mediul didactic, în general profesorii, fără îndoială sunt persoanele care realizează cele mai mari socializări și care vin în contact sau nu cu persoanele bolnave și pot fi un astfel de pericol. Ar trebui să încercăm să îi convingem să se vaccineze, nu să îi obligăm.", a declarat Carmen Dorobăț la Realitatea Plus.
Nelu Tătaru îi propune lui Cîțu vaccinarea obligatorie
Fostul ministru al Sănătății și actualul consilier onorific al premierului, Nelu Tătaru, a spus marți că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personalul din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Totodată, obligativitatea vaccinării ar putea fi luată în calcul pentru vârstnici, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"