China, exerciții militare în patru mări. Cum răspund SUA
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
China desfășoară exerciții militare simultane în patru mări. Acestea au loc pe fondul creșterii tensiunilor regionale.

Un raport publicat recent de Administrația pentru Siguranța Maritimă arată că Republica Populară Chineză efectuează mai multe exerciții militare în mările de pe coasta estică. Astfel, două dintre exerciții se desfășoară în apropierea insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, una în Marea Chinei de Est și una la nord, în Marea Bohai.

În sudul Mării Galbene au loc exerciții care includ și foc deschis, de luni până miercuri, potrivit unui alt raport. Este interzis accesul în zonă a altor nave marine. În încercarea de a instrui o armată pregătită pentru luptă, China organizează periodic astfel de exerciții, chiar dacă foarte rar efectuează mai multe în același timp.

Cum au răspuns SUA?

Ca urmare a exerciților militare de amploare, Statele Unite ale Americii au trimis avioane de spionaj într-o zonă interzisă, pentru a fi la curent cu mișcările Chinei. Beijingul și Washingtonul s-au confruntat recent cu o serie de probleme privind Taiwanul și pandemia de COVID-19, potrivit AlJazeera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel