China poluează cât toate țările dezvoltate la un loc
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
China emite mai multe gaze cu efect de seră decât toate țările dezvoltate din lume la un loc, se arată într-un raport.

Conform BBC, cercetătorii de la Rhodium Group spun că cea mai populată țară a lumii a emis 27% din totalul mondial de gaze cu efect de seră în 2019. Pentru a pune în context cifrele, SUA au emis 11% din totalul de gaze cu efect de seră în aceeași perioadă, în timp ce India nici nu atinge pragul de 7% din totalul mondial.

Uniunea Europeană urmează imediat după India, fiind responsabilă de în jur de 6% din cantitatea de poluare responsabilă de încălzirea globală. Totuși, trebuie luat în calcul că China are o populație mamut, așa că raportul poluare/cap de locuitor este mult mai scăzut față cel din Statele Unite.

Ce sunt gazele cu efect de seră?

Gazele cu efect de seră denumite generic emisii de carbon sau emisii de CO2 sunt gazele emise în atmosferă care absorb și emit radiații infraroșii. Potrivit Carbonexpert.ro, efectul de seră din atmosferă este responsabil de încălzirea globală.

Câte gaze cu efect de seră produce România?

În 2017, România a fost responsabilă de emiterea a 113.796 kilotone de CO2 emise în atmosferă, se arată în datele Parlamentului European. Cantitatea nu este prea mare dacă o comparăm cu cel mai mare poluator european, Germania. România are emisii de carbon de aproape nouă ori mai mici decât Germania, la o populație de aproximativ patru ori mai mică. În total, România emite 2,6% din toate gazele cu efect de seră din Uniunea Europeană care la rândul său emite 6% din cantitatea mondială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel