„Cinstit vorbind, mergând pe logică, zilele în funcția de prim-ministru ale domnului Florin Cîțu sunt numărate. Poate marți se dă decizia Curții Constituționale (n.r. CCR a decis să dezbată sesizarea premierului Florin Cîțu despre moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR pe 28 septembrie, la trei zile după Congresul PNL, în care Cîțu a câștigat în fața lui Orban). Dacă nu, vine moțiunea PSD. Dacă nu, în jur de 20 octombrie ar trebui să vină în fața Parlamentului pentru votul de încredere. Deci, e vorba de zile, dacă vorbim de logică. Însă, mergând pe lipsă de logică, dacă mă întrebați, a fost numirea domnului Cîțu în funcția de premier al României. Tot așa a fost alegerea domniei sale în funcția de președinte al PNL, în condiția în care partidul, în mod evident, nu-l iubea pe domnul Cîțu, nu-l dorea pe domnul Cîțu, dar respectul pentru președintele Klaus Iohannis a prevalat. Și, atunci, mergând pe aceeași linie de lipsă de logică, ar trebui să ne gândim că domnul Cîțu - nu știu cum - va rămâne în funcția de prim-ministru. Vă dați seama cât de absurd ar fi totul?!”, a spus analistul Bogdan Chirieac, luni după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Sunt două variante pentru ca Florin Cîțu să rămână la Palatul Victoria, cum spuneați. Fie ca USR să se sucească dintr-o dată și să-l accepte premier, fie ca PSD să susțină un Guvern minoritar. Care dintre aceste variante este plauzibilă?”, l-a întrebat, ulterior, Oana Zamfir. „Pe amândouă le văd, dar ce faceți cu credibilitatea celor două partide?! USR PLUS are un electorat care nu va suporta, (...) iar cei de la PSD, dacă sprijină un Guvern minoritar după ce și-au rupt cămașa de pe ei că nu vor face acest lucru, atunci vor avea o problemă”, a spus Bogdan Chirieac.
Orban îl atacă pe Iohannis. Chirieac, întrebare cheie
Ludovic Orban îl acuză pe Klaus Iohannis că a încălcat Constituția. „Ați văzut cu ochii dumneavoastră cine a spus că îl sprijină pe Cîțu: președintele României a spus-o. (...) Le-am cerut scuze la foarte mulți români care m-au abordat direct și mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis și a trebuit să le cer scuze”, a spus Ludovic Orban.
În aceeași intervenție telefonică, Bogdan Chirieac a fost întrebat, dacă în opinia sa, Ludovic Orban are un plan: „Orice plan ar avea, el va fi acum dezmembrat. Deci, după spusele domniei sale, orice plan ar avea, domnul Orban va avea soarta - nu vreau să cobesc -, haideți să spunem că nu va avea o soartă bună. Îmi venise în minte un exemplu pe urmele căruia îmi e teamă că va merge. (...) Mă întreb însă un singur lucru. Poate are dreptate domnul Orban, dar, dacă sâmbătă ar fi fost ales președinte al PNL, mai avea același discurs?!”, a spus analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie