Aceasta după ce, marţi, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de hotărâre care vizează acordarea a 3.000 de eco-vouchere a câte 15.000 de lei pentru achiziţionarea de autoturisme noi cu norme de poluare care să asigure un nivel redus de emisii de către transportatori autorizaţi care deţin autorizaţii taxi.
"Nu văd o problemă dacă este în limita a 200.000 de euro pe firmă, pe trei ani, pe agent economic, ca un ajutor de minimis. Ar trebui să avem o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei, ca să înţelegem mai bine intenţia lor. Este vorba despre un ajutor de stat şi trebuie aprobat de Consiliul Concurenţei", a spus Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, actul normativ ar fi trebuit transmis Consiliului înainte de aprobare, când era în stadiul de proiect.
"Dar acum, dacă a fost aprobat, nu poate fi pus în practică fără avizul Consiliului Concurenţei", a continuat Chiriţoiu.
Proiectul, introdus pe ordinea de zi suplimentară de marţi a Consiliului General al Capitalei, a fost adoptat cu 30 de voturi "pentru", trei abţineri şi 12 "împotrivă".
În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a precizat că efortul financiar pe care îl implică acordarea acestor eco-vouchere este mic în comparaţie cu efectele benefice pe care măsura le va avea asupra calităţii aerului. În acest sens, ea a precizat că un taximetru parcurge zilnic 150 de kilometri.
Consilierul municipal USR Florin Grigorescu a declarat că nu există un calcul care să releve în ce măsură este diminuată cantitatea de noxe din Capitală în urma acordării a 45 de milioane de lei pentru eco-vouchere. Totodată, el a atras atenţia asupra faptului că în ţările nordice problema folosirii automobilelor poluante este soluţionată prin taxare. "În România avem obiceiul să cheltuim bani publici pentru a stimula nişte obiceiuri", a spus Grigorescu.
Liberalul Ciprian Ciucu a reproşat primarului general că introduce pe ordinea de zi un proiect cu un impact bugetar de 10 milioane euro, fără să îl supună dezbaterii publice, în condiţiile în care consilierii municipali au aflat cu o seară înainte despre această iniţiativă. El a apreciat că în baza acestei măsuri va fi mărit parcul auto al companiilor private, oferindu-li-se aproape jumătate din suma necesară achiziţionării unui autoturism. Reprezentantul PNL a adăugat că va susţine proiectul doar în măsura în care acesta va fi supus transparenţei publice, permiţând doar achiziţia maşinilor hibride şi electrice.
Acordarea eco-voucherelor se va face în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, la cerere, o singură dată pentru un transportator autorizat care deţine o autorizaţie taxi/un număr de autorizaţii taxi eliberate de Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Eco-voucherul nu este transmisibil şi are termen de valabilitate maximum şase luni. Eco-voucherele vor putea fi utilizate pentru a achiziţiona autoturisme noi cu norme de poluare care să asigure un nivel redus de emisii - Euro 6, non-diesel, hibride sau electrice.
Programul se va desfăşura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de o comisie formată din specialişti de la Direcţia de Mediu, Direcţia Generală Economică, Direcţia Transporturi, Direcţia Juridică şi Direcţia Informatică din cadrul aparatului de specialitate al primarului general. Regulamentul va fi aprobat prin dispoziţie a primarului general.
În raportul de specialitate al proiectului se menţionează că, potrivit bazei de date a municipalităţii, sunt înregistrate 7.463 de autorizaţii taxi valabile. 4.879 dintre acestea sunt deţinute pentru autoturisme fabricate până în anul 2014 inclusiv, iar 2.789 până în 2010 inclusiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008