MAE anunță că noua prevedere intră în vigoare începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00.
Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei, spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie.
Imediat după intrare, însă, trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.
De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.
Măsurile menționate nu se aplică personalului din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, cetățenilor statelor membre UE și străinilor posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.
Cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport.
Cei care tranzitează țara pe cale rutieră nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"