Cine este băiatul de 15 ani confirmat cu COVID-19, la Vaslui
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Un adolescent de 15 ani din Vaslui a fost confirmat cu COVID-19. Iată cine este băiatul. 

Al treilea caz de COVID-19 a fost confirmat în satul Racoviţa, din comuna vasluiană Gârceni, acolo unde membrii unui cult religios au organizat adunări confesionale încălcând interdicţiile impuse de autorităţi.

Ei bine, al treilea pacient este chiar fiul femeii care coordona activitatea cultului pe plan local, şi ea infectată cu COVID-19, băiat în vârstă de 15 ani. Acesta a fost transportat la spitalul din Bârlad, unitate-suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui. Tot acolo sunt internate şi mama acestuia, dar şi prima pacientă depistată pozitiv, o femeie de 40 de ani, aflată în stare critică la Terapie Intensivă.

Ce spune primarul comunei Gârceni

"Oamenii aceştia, într-un final, şi-au dat seama de prostia pe care au făcut-o, dar, din păcate, efectele se văd. Ei spun că nu au realizat că se poate întâmpla ceva grav. Nu au realizat riscurile. Nu au fost adunări foarte mari, cum se întâmplă ce obicei, ci adunări de 10-15 persoane, suficient cât, iată, să avem cazuri de îmbolnăvire. S-a luat măsura izolării la domiciliu, în mod preventiv, a tuturor membrilor cultului, fie că au participat sau nu la adunări. Le-am atras atenţia să respecte aceste măsuri, să nu facă mai mult rău decât s-a făcut deja. Ţin legătura în permanenţă cu consilierul local care locuieşte acolo în Racoviţa, iar din informaţiile primite oamenii respectă interdicţiile", a precizat Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni, citează adevărul.ro.

Femeia infectată, dependentă de dializă

Situația este cu atât mai gravă cu cât femeia care coordona activitățile religioase este dependentă de dializă, iar în această perioadă a efectuat două ședințe de dializă în Vaslui, iar patru persoane care au intrat în contact cu ea, au fost transportați cu aceeași ambulanță, testați și internați preventiv la spitalul din Bârlad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel