“În urmă cu trei săptămâni am avut la București o întâlnire cu producătorii români de echipamente de protecție. Ieri am fost și am vizitat unul dintre ei. Un producător român care în pandemie s-a reinventat, salvându-și afacerea și cele 1.700 de locuri de muncă. Un producător pe care statul român l-a ignorat total, preferând să inunde piața românească cu măști neconforme, dar Franța i-a preluat toată producția de echipamente de protecție. Un producător român care continuă să plătească salarii, taxe și impozite, în vreme ce statul român condus de Orban, Cîțu și Barna își bate joc de el! În urma acestor întâlniri am luat decizia de a depune o inițiativă legislativă prin care producătorii români să nu mai fie excluși de la licitații în favoarea unor firme fantomă, dar cu acționari prieteni buni ai actualei guvernări.”, a explicat Ciolacu.
"Criteriul verde", obligatoriu la licitaţii
Potrivit președintelui PSD, prin acest proiect, redactat împreună cu reprezentanții producătorilor români, se introduce obligativitatea “criteriului verde” la licitații. Practic, cu cât ești mai departe de beneficiar, cu atât mai mult poluezi prin transportul produselor către destinație. „Sprijinim astfel producătorii români, care sunt mai aproape de destinație. Asta face și Germania. De exemplu, un producător german din Munchen este mai avantajat la licitație decât unul român. Pentru că el nu poluează prin transportul mărfii la mii de kilometri. Iar 10 puncte din cele 100 maxime ce pot fi obținute, reprezintă tocmai acest criteriu ecologic. Pe lângă preț, calitate și celelalte”, a arătat liderul PSD.
Măsura există în lege, dar doar ca recomandare
Marcel Ciolacu susține că o asemenea prevedere există deja ca recomandare în legislația românească. Dar, fiind doar o recomandare ea nu se aplică.
“Cum altfel ar fi putut UNIFARMUL să dea tun după tun anul trecut? Îl mai țineți minte pe dl Orban cum se lăuda anul trecut cu măștile ce vor fi produse în România. Statul român nu a achiziționat niciuna. A preferat să ia pe bani foarte mulți, măști neconforme, care au pus în pericol sănătatea și siguranța românilor. Dar care au umplut buzunarele clientelei politice.”, a acuzat liderul PSD.
Potrivit lui Ciolacu, proiectul vizează completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, astfel încât autoritățile contractante să utilizeze factori de evaluare privind protecția mediului, în cadrul criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” sau „cel mai bun raport calitate-cost”.
Astfel, la licitațiile publice, companiile locale care sunt cel mai aproape de potențialul client ar urma să obțină cel mai bun punctaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”