Cioloş şi Prelipceanu, discuţie aprinsă în direct, pe moţiunea de cenzură: Încercaţi cu orice preţ să ne legaţi de AUR / Cine încearcă? V-aţi legat singuri...
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Captura Video
Captura Video
Dacian Cioloş, co-preşedinte USR-PLUS, afirmă că a fost supus unui "interogatoriu interesant" despre revenirea partidului la guvernare la Digi24, în emisiunea Jurnalul de Seară. De asemenea, acesta speră că "s-au auzit şi răspunsurile". 

"Am răspuns la Digi24 unui interogatoriu interesant. Sper că s-au auzit și răspunsurile", a scris Dacian Cioloş pe Facebook. 

Iată mai jos dialogul dintre Cosmin Prelipceanu şi Dacian Cioloş. 

C.P: Cum explicaţi la Bruxelles că sunteţi parteneri cu un partid antivaccinist, antieuropean, anti occidental, xenofob, neofascist? 

D.C: Despre cine vorbiţi? Nu suntem parteneri cu un astfel de partid. 

C.P: Nu sunteţi parteneri cu AUR, cu care aţi semnat o moţiune de cenzură? 

D.C: Nu, nu! Nu suntem parteneri, nu avem niciun acord, nu avem obiective politice comune, nu am negociat nimic, nu împărtăşim viziuni politice. V-am tot auzit, dle Prelipceanu, vorbind despre acest lucru... 

C.P: Staţi puţin, de ce spuneţi că nu aveţi obiective comune? Aveţi un obiectiv comun, dărâmarea Guvernului din care faceţi parte. 

D.C: Cei de la AUR au semnat şi ei o moţiune împotriva premierului Cîţu. Punct, atât! Nu am negociat niciun obiectiv politic. 

C.P: Au semnat textul dvs şi aveţi un obiectiv comun, să daţi jos Guvernul. 

D.C: Da, bun, asta e o iniţiativă parlamentară, un demers parlamentar. În Parlament, colegii lucrează cu cei care sunt acolo, care au intrat în Parlament, dar la atât se limitează. Să fii într-un parteneriat e altceva. 

AUR, împotriva certificatului verde. Cioloş, replică

Întrebat ce părere are despre comunicatul AUR care afirmă că "introducerea certificatului verde european este o formă gravă de discriminare, un atac la libertatea românilor", Dacian Cioloş a afirmat că "este o prostie, dar e treaba lor". 

Cosmin Prelipceanu: Nu, spuneţi-ne altceva, că sunt partenerii dvs. Sunteţi de acord cu ce spun ei în comunicatul ăsta? 

Dacian Cioloş: Ascultaţi-mă, ca să pot să termin fraza. Eu am susţinut în PE certificatul verde. Am fost unul dintre cei care l-au iniţiat, care au susţinut intrarea în vigoare şi în România rapid, ca să poată călători cetăţenii. Nu pot să dau eu explicaţii pentru ce face alt partid. 

C.P: Nu e vorba de explicaţii. Ne-am fi aşteptat astăzi ca dvs, care aveţi un proiect politic comun cu cei de la AUR, să spuneţi că nu sunteţi de acord cu ce susţin ei. 

D.C: Nu avem un proiect politic comun. 

C.P: Dar ne spuneţi că sunteţi împotriva a ce susţin ei aici cu certificatul? 

D.C: Un proiect politic e un proiect în care împărtăşeşti viziuni politice. La noi e pur şi simplu o procedură administrativă în Parlament. Când vrei să depui o moţiune, ceri semnăturile parlamentarilor, indiferent de partid. 

C.P: Se nasc două întrebări aici. Sunteţi de acord cu ce susţin cei de la AUR? 

D.C: Dar tocmai v-am spus că nu sunt de acord şi v-am explicat că am fost printre cei care au iniţiat acest certificat verde care să fie aplicabil în toate statele membre. Şi s-a arătat că a fost un succes certificatul, pentru că de când a intrat în vigoare, a permis libera circulaţie la nivel european. 

C.P: Înaintea moţiunii pe care aţi semnat-o împreună, pe 9 august, George Simion spunea aşa: 'parlamentarii AUR se vor lega cu lanţuri de Parlament dacă în România se introduce certificatul, e Apartheid medical în România, sunt împărţiţi cetăţenii în buni şi răi. Vaccinul este impus de UE, sunt seruri experimentale'. Dle Cioloş, eraţi la curent cu aceste declaraţii? 

D.C: Nu împărţim nicio viziune politică cu cei de la AUR, punct! 

C.P: Nici măcar acest apel la nesupunere? 

D.C: Nu împărtăşim nicio viziune politică cu cei de la AUR! 

C.P: Dar eraţi la curent cu aceste afirmaţii, ştiaţi că AUR face campanie împotriva regulilor, a vaccinării? 

D.C: E problema lor. Am criticat aceste lucruri de fiecare dată când am văzut aceste lucruri. Nu împărtăşim aceste lucruri. Fiecare partid are viziunea sa. Ştim foarte bine de ce s-a ajuns în situaţia asta, şi sper să o depăşim cât mai repede. Sper să treacă congresul PNLşi să avem claritate, ca să ştim ce facem mai departe. 

"Încercaţi cu orice preţ să ne legaţi de cei de la AUR" / "V-aţi legat singuri"

C.P: Dar eraţi la curent cu ce spuneau ei. 

D.C: Nu mă interesează, dle Prelipceanu. Aţi citit textul moţiunii, dle Prelipceanu? Aţi văzut că există vreuna dintre aceste idei pe care le promovează ei, ca să spuneţi că le împărtăşim? Nu există. Eu văd că de fiecare dată când discutaţi cu un coleg de la USR-PLUS încercaţi cu orice preţ să ne legaţi de AUR. Aici, în PE, am explicat... 

C.P: Cine încearcă să vă lege de AUR? V-aţi legat singuri... 

D.C: Îmi tot puneţi întrebări de AUR. V-am spus că nu împărtăşim viziuni politice cu AUR. 

C.P: Credeţi că sunt de vină cei de la AUR pentru că s-au vaccinat atât de puţini oameni în România? 

D.C: Şi cei de la AUR, şi foarte mulţi care au venit cu informaţii false despre vaccin, au ocupat şi ocupă mai mult spaţiu decât medicii şi oamenii cu competenţă, care pot explica cetăţenilor lucruri despre vaccin. 

C.P: Şi merită ca un astfel de partid să ajungă în politica mare, să poată da jos Guvernul pe mâna dvs? 

D.C: Nu noi i-am trimis în Parlament. În faţa celor care i-au trimis acolo trebuie să răspundă şi probabil în faţa lor răspund cei de la AUR. Nu e vina noastră că au ajuns în Parlament. 

C.P: Dle Cioloş, vă este clar ce urmează după moţiune? AUR vine cu dvs la guvernare, ce se va întâmpla? 

D.C: Ce urmează după moţiune depinde de PNL. Pentru noi, lucrurile sunt foarte clare. Noi suntem gata să ne aşezăm la masa discuţiilor, dar în măsura în care PNL propune alt premier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel