Circa 100 de persoane lucrează zilnic la restaurarea Cazinoul Constanța
Data publicării:
Autor: Editor Team
WhatsApp
Ca o femeie frumoasă, care-și arată, sfios, o mică bucată din trup, Cazinoul începe să-și dezvăluie frumusețea celor care îl vizitează.

Când aproape nimeni nu mai credea, după ani de licitații contestate, proiectul de consolidare și restaurareale celei mai importante clădiri publice realizate în stil Art Nouveau, a fost lansatîn anul 2019 la inițiativaMinisterului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP)și prin Compania Națională de Investiții. În 2 mai2020, prin intermediul unui comunicat de presă lansat de Primăria Constanța, s-a anunțat începerea efectivă a lucrărilor:

"În acest moment se execută lucrări de demolare și desfacere a elementelor introduse ulterior construcției inițiale, pentru a aduce fațada la forma originală din 1910. Vor fi efectuate recompartimentări, conform autorizației de construire emisă de Primăria Constanța, pentru funcțiunile noi pe care le va avea Cazinoul. La ultima restaurare au fost introduse elemente care nu corespund și acestea vor trebui desființate", a anunțatinginerul Marius Stanprin intermediulunui site de stiri.

La începutul acestui an, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a efectuat o vizită de lucru la Cazinoul din Constanța, iar în acel moment, inginerul Petre Badea, directorul Aedificia Carpați, a dezvăluit pericolul cu care s-a confruntat edificiul:

„La un cutremur mai mare de 7 grade, exista risc de prăbușire pe anumite zone ale Cazinoului, mai ales partea dinspre mare era foarte afectată.“

În prezent, la un an după demararea lucrărilor, Cazinoul pare să înflorească pe zi ce trece, iar eventualele pericole au fost neutralizate.

Arhitectul Radu Cornescu a menționat că lucrările vor respecta proiectul original realizat de Daniel Renard iar o scară construită după anul 1986, care nu respectă stilul Art Nouveau al clădirii, va fi demolată:

“Totul va fi refăcut conform proiectului original. Echipele de restauratori au găsit printre ziduri, schițe ascunse cel mai probabil de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului în anii 1950. În interior există și o scară construită după anul 1986 și aceasta va fi desființată pentru că nu s-a respectat stilul Art Nouveau și a astupat fațada Cazinoului, cea dinspre mare. Eu, ca reprezentant al Primăriei Municipiului Constanța, am discutat cu proiectantul și am decis să demolăm scara și să o refacem cu detaliile din 1910”, a mai declarat arhitectul Radu Cornescu.

Echipa alcătuită din circa 100 de muncitori lucrează într-un ritm susținut atât la interior, cât și la exterior, astfel încât specialiștii se așteaptă ca termenul de execuție de 30 de luni să fie respectat. Costul total al proiectului este de aproape 112 milioane de lei.

Chiar dacă, în prezent, fenomenul casino online în România a depășit tradiționala formă de jocurile de noroc, în special prin prisma restricțiilor, Cazinoul din Constanța nu va fi folosit în scopul pentru care a fost creat în 1910, ci va avea cinematograf, muzeu și sală de bal.

Cu toate acestea, actualul edil al Constanței, Vergil Chițac, care s-a declarat mulțumit de felul în care decurg lucrările, a afirmat că este important ca edificiul, odată reabilitat și dat în folosință, să poată să se autofinanțeze:

„Utilitatea este cea pentru care s-a făcut nota de fundamentare. Din câte am înțeles, utilitatea este mai mult culturală. Dar trebuie să gândim și în termeni economici, pentru că, la un moment dat, clădirea va fi gata, ea va cheltui bani pentru a fi funcțională, iar atunci va trebui să vedem de unde scoatem banii ăștia. Va trebui să facem într-o așa manieră încât să producă și ea bani, iar dacă nu, va trebui să scoatem bani din bugetul local, iar asta nu e bine. Dacă vom avea și un stadion Farul, și vom avea, dacă vom avea și o sală polivalentă, fără a gândi și în termeni economici ca aceste active să facă bani, atunci sigur că vom fi nevoiți să luăm bani de la bugetul local și nu vom mai avea bani pentru investiții. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar trebuie să fim pragmatici, trebuie să gândim și în termeni comerciali tot ceea ce facem”, a explicat primarul Vergil Chițac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel