Cîțu se gândește la 2028
Autor: Rodica Mitu pe 15 iun, 12:33 | Personalități politice

Guvernul va menține stabilitatea fiscală, va pune în practică reforme structurale și va crește anual resursele alocate investițiilor, este mesajul lui Florin Cîțu transmis reprezentanților Coaliției pentru Dezvoltarea României.

„Prioritatea mea, ca prim-ministru, și a Guvernului pe care îl conduc este realizarea unui plan de investiții până în 2028, care să includă măsuri pentru pregătirea punerii în practică a acestor proiecte de dezvoltare”, transmite Florin Cîțu, după o reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României.

El afirmă că România va beneficia de 76 de miliarde de euro până în 2027, reprezentând sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și celelalte fonduri europene, la care se adaugă resursele naționale, respectiv cel puțin 60 de miliarde de lei anual.

„Sunt fonduri consistente, iar economia trebuie pregătită să le atragă și să implementeze proiectele de investiții. Am discutat aceste lucruri cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. M-am bucurat să văd interesul și implicarea oamenilor de afaceri și să constat că sunt parteneri pe care ne putem baza în ceea ce ne propunem să facem. Am transmis un mesaj clar și ferm: Guvernul va menține stabilitatea fiscală, va pune în practică reforme structurale amânate de mulți ani în România și va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor. Sunt un susținător al mediului de afaceri am transmis că rezolvăm lucrurile stricate de fostele guvernări. Am spus că nu vom umbla la taxe, și asta este cea mai buna decizie. Iar planul de investiții este pe termen lung: până în 2028”, adaugă premierul.

El precizează că, la nivelul Guvernului sunt avute în vedere măsuri care să ducă la extinderea capacității de producție și la eliminarea blocajelor legislative în implementarea proiectelor de investiții.

„Pregătim modificarea legislației achizițiilor publice, simplificarea legislației privind insolvența și implementarea proiectului e-facturare, pentru eficientizarea sistemului economic și a productivității. Guvernul va lucra împreună cu specialiștii Coaliției pentru Dezvoltarea României pentru pregătirea, implementarea și monitorizarea acestor proiecte. Reprezentanții CDR vor face parte în calitate de consultanți din comitetele interministeriale care vor monitoriza Planul Național de Redresare și Reziliență și Cadrul financiar multianual 2021-2027”, a conchis premierul Florin Cîțu.

Personalități politice Vezi toate articolele
Crossuri parteneri