Mugur Ciuvică a fost întrebat cum vede începutul de an și informațiile din ultimele zile.
"Nu-l văd nicicum, dar nu prea e nimic de văzut că nu se întâmplă nimic, din păcate. În afară de operațiunea asta cu vaccinul altceva nu am mai văzut, așa, ceva de primă mărime, de super interes. Am înțeles că sunt meciuri prin culise, în sensul în care își împart ăștia, noul val din politică, un altfel de politică, oameni tineri, oameni noi, își împart ce nu și-au împărțit ceilalți în 30 de ani. Adică atât de în amănunt merg. Își împart chiar și locul de portar de la o instituție, și locul de directori, și locul de secretari generali, și locul de ajutor de pompier și am înțeles că și le împart și amestecat.
Adică nu-și ia unul un minister de sus până jos, am înțeles că o să fie pestriț. Adică ministrul poate să fie de la PNL, secretarii de stat poate să fie de la UDMR și USR și de la PLUS, iar șefii de agenție la fel, fiecare cum o să iasă la negociere. Vă dați seama ce mega balamuc o să se întâmple, ceva mult mai rău decât preconizau cei mai pesimiști oameni. Dar repet, astea nu se întâmplă la vedere, ci pe unde se întâlnesc ăștia, pe la Cîțu, prin birouri", a declarat Mugur Ciuvică, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat