Clubul Sportiv al Armatei Steaua scoate la concurs postul de comandant
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua a anunţat, miercuri, într-un comunicat remis Agerpres, că postul de comandant (preşedinte) al grupării va fi scos la concurs. 

Ca urmare a încetării detaşării şi împuternicirii colonelului Bixi-Pompiliu Mocanu, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a decis scoaterea la concurs a funcţiei de comandant (preşedinte) al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua', se arată în comunicat. Procedura va fi derulată, conform normelor în vigoare, prin publicarea anunţului de organizare a concursului de selecţie în Buletinul Informativ al Armatei, publicaţie internă a MApN, cu apariţie lunară, precizează CSA Steaua.

Până la finalizarea procedurilor de selecţie, atribuţiile funcţiei de comandant (preşedinte) al CSA Steaua vor fi asigurate de locţiitorul legal al acestuia, colonelul Cristian Cîrlan. Colonelul Bixi-Pompiliu Mocanu a fost detaşat şi împuternicit începând cu data de 15 octombrie 2018 în funcţia de comandant (preşedinte) al CSA Steaua, în locul colonelului Cristian Petrea. Colonelul Mocanu este angajat al MApN din anul 1985, fiind absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, în anul 2002, ca şef de promoţie.

Printre funcţiile îndeplinite de-a lungul carierei, colonelul Bixi-Pompiliu Mocanu a comandat Baza Sprijin Logistic 'Muntenia' şi Şcoala de Aplicaţie pentru Logistică 'Gl. Constantin Zaharia'. Este veteran al teatrelor de operaţiuni, cu cinci misiuni executate în Afganistan şi două în Angola. De la data de 1 decembrie 2017, colonelul Mocanu a îndeplinit funcţia de şef de stat major al Comandamentului Logistic Întrunit. Colonelul Cristian Petrea a fost eliberat la cerere din postul de comandant al CSA Steaua, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel