CNAIR informează transportatorii rutieri asupra posibilelor restricții de circulație care vor fi instituite, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura va fi adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu.
Titi Aur vine cu explicaţii. De ce e nevoie de restricţii pe caniculă
"Drumul este gândit ca să reziste la o anumită apăsare pe roată, pe osie. Când se face proiectul unui drum, nu are voie să calce pe drumul acela o maşină mai grea de un anumit număr de tone, atât cât poate suporta drumul. Din păcate, la noi nu se suportă greutatea maximă, şi de asta drumurile sunt stricate foarte mult. Dacă cineva ar avea răbdarea să facă o analiză în zonele balastierelor, ar vedea că banda care pleacă de acolo către diverse locaţii este mult mai stricată decât banda înspre balastieră. Pentru că acele camioane pleacă pline şi vin goale, dar pleacă pline cu încărcătură mai mare decât limita admisă.
Apoi avem temperatura. La 30 de grade Celsius în aer, asfaltul poate să ajungă şi la 55-60 de grade Celsius. Când vorbim de peste 35-40 de grade, asfaltul poate ajunge până la 80 de grade Celsius, şi atunci acesta nu mai rezistă nici dacă s-ar respecta tonajul maxim. Riscul de a strica drumul este foarte mare şi se văd acele şleauri, care se transformă în adevărate maluri pe asfalt. Astfel de măsuri se iau peste tot în lume, când e foarte cald se restricţionează traficul greu", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.
Cauciucul pe caniculă, risc de explozie
"Trebuie să reducem viteza. Pe de o parte, cauciucul suprasolicitat la viteză mare şi temperatură mare poate avea risc de exfoliere sau chiar risc de explozie. Aici vorbim de pericolul care poate pleca de la cauciuc. Dar avem şi pericolul asfaltului, pentru că la o anumită temperatură, acesta se poate topi artificial. Bitumul topit scade aderenţa. Un cauciuc supraîncălzit pe asfalt supraîncălzit e ca şi cum am merge cu cauciucuri de iarnă vara. Şi atenţie, dacă avem chiar cauciucuri de iarnă în astfel de condiţii, pericolul e şi mai mare", a concluzionat Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță