Cod galben de ceaţă densă în 16 judeţe, inclusiv în Bucureşti
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă valabile în 16 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, până la ora 8:00, în zona joasă a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, dar şi în Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi Municipiul Bucureşti se va semnala local ceaţă, care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de meri.

Ceaţa va persista până la ora 9:00 în judeţele Olt, Dolj, Bacău (zona joasă), Galaţi, Vrancea (zona joasă), Vaslui, Constanţa şi Tulcea. În aceste zone, izolat, vizibilitatea va fi redusă, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel