Colegiul Tehnic Miron Nicolescu devine cel mai modern centru educațional din România
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Liceul Miron Nicolescu va deveni unul dintre cele mai moderne centre educaționale din țară, în care vor învața copii, de la grădiniță și până la liceu. Noul complex va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire pentru învățământul preșcolar, gimnazial și liceeal, cămine pentru elevi, sala de sport și sală multifuncțională. Pentru aceasta, clădirea existentă a liceului, dat în funcțiune în urmă cu mai bine de 30 de ani,  va fi complet reconfigurată, reabilitată și modernizată.

Cu un regim de înălține de S+P+3E și o suprafață de 1.245 mp, aceasta va cuprinde săli de clasă, laboratoare, ateliere, cabinete, birouri, spații administrative. Mai mult, sala de sport a liceului, dezafectată în momentul de față din cauza stării avansate de degradare, va fi complet renovată. Cu o suprafață de 570 mp, sala va fi amenajată cu suprafețe și materiale speciale, care să permită desfășurarea orelor de sport dar și a competițiilor sportive între elevi. De asemenea, în incinta complexului vom avea și două terenuri de sport in aer liber – unul de 1590 mp si unul de 521 mp.

Totodată, în acest complex vor fi construite și două cămine, unul pentru fete (P+3E), iar altul pentru băieți (P+1E). Acestea vor dispune in total de  75 camere de cazare, între care 51 de camere de câte 4 persoane,  20 de camere cu câte 6 locuri și 4 camere dimensionate pentru persoane cu dizabilitati, tot cu cate 4 locuri. Camerele vor fi dotate cu locuri special amenjate pentru studiu precum și cu băi proprii. 

Pe lângă spațiile de cazare, elevii vor avea la dispoziție o cantină în care vor putea lua masa pregătită în bucătăria celor două cămine.

Mai mult, copiii vor beneficia și de un spațiu dedicat activităților culturale. Este vorba despre o sală multifuncțională, în care elevii vor putea susține mini recitaluri, piese de teatru, proiecții de filme, etc..

Valoarea investiției, reprezentând construcția celor două câmine și a sălii multifuncționale, este de 54 de milioane de lei, bani proveniti din fonduri europene, prin programul Operationl Regional si contributia proprie a sectorului 4 (din cei 54 de milioane, 15 milioane sunt din bugetul local). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel