Comisar-șef de poliție Florin Șinca: El e polițistul nou. E virusat și contagios, s-ar vinde pentru orice
Autor: Andrei Itu pe 05 Martie, 17:38 | Carte
Exclusiv

Florin Şinca lansează cartea NECLINTITA CREDINȚĂ A POLIȚIEI.

Comisarul-șef de poliție Florin Șinca lansează pe data de 24 martie, înainte de Ziua Poliției Române, cartea NECLINTITA CREDINȚĂ A POLIȚIEI.

Personalități despre carte

'Îl cunosc pe Florin de la apariția primelor volume de Istorie a poliției, când i-am fost șef la Direcția Operațiuni Speciale. El a pornit în urmă cu aproape două decenii să cerceteze trecutul nostru și n-a avut alte arme decât hotărârea de ofițer, cultura dobândită prin lectură, patriotismul și o mare dragoste de profesia aleasă. Pentru munca în arhive și biblioteci, a primit elogii de la marii istorici ai noștri, Dinu C. Giurescu, Florin Constantiniu, Dan Berindei, de la ierarhi ai Bisericii și oameni de cultură.' a spus Chestor principal de poliție Liviu Vasilescu, inspector general al Poliției Române.

'Cel care vede în ansamblu și observă în detaliu sau cel care înțelege dincolo de ceea ce i se prezintă devine martor al vieții și trebuie să dea mărturie. Volumul de față cuprinde reflecții profunde despre credință și viață, despre trăiri înalte, dar și despre neîmpliniri, despre proiecte și idealuri, despre oameni care au fost și au strălucit, dar și despre cei care pot să privească la pilda vieții lor. De asemenea, se vorbește despre un adevăr fundamental, acela al legăturii dintre Biserică și Neamul românesc, dintre slujitorii ecleziastici și slujitorii Armatei, ai Poliției și ai altor arme, cei care ajută cetățeanul și se află în slujba țării, a dreptății și ordinii, dar care mai presus de toate iubesc Biserica.

Această carte aduce bucuria întâlnirii autorului cu cititorii, cu cei care prețuiesc adevăratele valori și virtuți și caută credința neclintită. Fie ca acest volum să fie un semn pe care îl așezăm între pagini, acolo unde autorul vorbește cititorului în limba sufletului.'  a precizat Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Recenzia lui Dan Puric

 

'Cartea se impune nu numai ca un document de maximă importanţă pentru refacerea sufletească a acestui popor, dar ea denunţă o înaltă vibraţie creştină ce se impune prin curajul unei mărturisiri fără precedent.

Mă înclin în faţa acestui om care de unul singur zgâlţâie inerţia şi uitarea sosite la ordin ca să ne cuprindă ţara şi fiinţa, fiind sigur că cel ce în bezna lumii se apucă să facă potecă pe cont propriu spre Dumnezeu, nu va fi învins nicicând.' a spus Dan Puric.

'Este al X-lea volum despre poliție. Pentru ateii din poliție, e făcută să te întoarcă la credință. Pentru cei care cred, e ca un țăruș bătut în pământ, de care te agăți când bate crivățul. 

În ea arăt, din vechime și până în prezent, pecetea creștină din poliție, contribuția poliției la protejarea patrimoniului cultural național, viața polițistului și lumea creștinului, faptele de eroism și de mândrie profesională ale preoților și polițiștilor în primul război mondial, personalitățile istorice care au fost agi și polițiști, ctitori de locașuri ortodoxe din rândul poliției, mărturii ale credinței strămoșești, martirii deținuți politici, exemple de dăruire și milostenie, de jertfire, polițiști intrați în monahism.

Noi avem mari personalități istorice: vătaful de vânători Neagoe Basarab, aga Mihai Viteazul, aga Matei Basarab. Stoica Farcaș (cel care apare și în filmul Mihai Viteazul), a fost agă după ce fusese preot. Constantin Brâncoveanu, sfântul și martirul căruia ,,i s-a șters neamul cu satârul', a fost agă. Cronicarul Ion Neculce și domnitorul Cuza au avut demnitatea de agă.

În toată activitatea mea, eu n-am uitat că am o datorie de împlinit, o credință de străjuit, o onoare de respectat și că sunt fiul Bisericii Ortodoxe Române. Iar dacă părinții mei și satul natal mi-au arătat calea dreaptă a vieții, Poliția Română mi-a dat-o.' a spus comisar-șef de poliție Florin Șinca.

Comisar-șef de poliție Florin Șinca este autorul a 20 de cărți de istorie, absolvent al Academiei de poliție, master și doctor în istorie al Universității din București, lucrează în operativul poliției ,,din boscheți până la birou” peste 25 de ani, la Direcția Operațiuni Speciale și Protecția Martorilor. La evenimentul din 24 martie va fi și expoziție de sculptură în lut, premiera filmului documentar și lansarea cărții. Pentru toți reprezentanții mass-media, comisarul oferă cartea în dar.

POLIȚISTUL NOU

,,Din studiul biografiei ucigașilor comuniști mi-am dat seama cât de dăunătoare e într-o instituție instrucția precară, dezumanizarea, grobianismul, lipsa culturii și a credinței în general, care creează monștri. În esență, erau niște proști cu bâte. Șireți, bazați pe puterea discreționară, lipsiți de carte și de experiență, având mână liberă la execuții, securiștii și milițienii de la 1948-1949 și de după erau idioți utili ai bolșevismului, primitivi și străini de neam și lege; executanți în uniformă.

Însă, de câțiva ani am observat că se poate să existe o specie mult mai periculoasă: polițistul nou. A apărut deja, ici și colo, virusat și contagios, iar după el au băut apă și alții. Știință fără credință e în zadar. Polițistul nou e român doar cu numele, dar e doar vorbitor de limba română, e străin de neam și credință, e omul căruia țara îi pute. S-ar vinde pentru orice înseamnă confort pentru el, își execută colegul și are mare plăcere să-și linșeze comandantul, e cel care lovește în aproapele său fără strângere de inimă și care batjocorește credința strămoșilor fără să clipească, în glumă chiar. Se declară pragmatic și practic: crede doar în ce vede. Rânjește superior, are idei fixe și puține despre religie, poate să aibă de la o brumă, până la multă știință de carte, dar e ignorant.

Admiră noii influenceri ai epocii tâmpite, dar nu știe cine a fost Brâncoveanu. Nu rezonează la nimic românesc, e imun la argumente. Uneori e perfect indiferent. Unul se declară credincios, e doar o spoială, el fiind critic la adresa preoților; are rezultatul vacii care dă un hârdău de lapte la mulsoare, iar la final îi dă cu piciorul și-l varsă. Lipsa de trăire creștinească e mult mai păgubitoare, rea și demolatoare de suflet. Calcă pe memoria înaintașilor săi ca pe un preș murdar. El se dă modern, însă e doar un batal mai tânăr. Schimbă mașina la un an, își cumpără galoși de firmă, dar nu cumpără o carte! Se declară autodidact. A văzut că merge și fără carte, dacă se gudură pe lângă șefi.

Polițistul nou nu are vreun atașament față de poliție, vine la slujbă mai mult în silă doar pentru soldă, se plictisește cu el însuși, n-are subiecte spirituale ci numai materiale, să dă ,,flexibil” dar e doar mlădios față de verticalitatea morală, a reușit în sistem prin mijloace neortodoxe, a ars etapele, nu zidește nimic, manifestă oportunism, modernitate, neapărat șiretenie, trăiește binișor, ia șpagă, a fuzionat cu interlopii. El poate influența și contamina pe alții, a văzut că se poate. E trândav, nu se bagă, a văzut că șeful idiot va lovi tot în boul care trage.

Mai e o inerție a binelui, scadența încă nu a venit în toată grozăvia ei. Să ne ferească Dumnezeu! Slujbașul polițienesc din vechime, când n-avea lege scrisă, avea obicei din bătrâni și avea cuviință, când n-avea limită, avea părinți să-i bată obrazul, iar când avea Pravilă, pe ea era și o Sf. Cruce. Azi nu mai avem legi cu cruci și nu mai avem pravile în numele Sf.Cruci.

Asta nu mai avem noi astăzi și de aia suntem aproape biruiți sufletește: cărțile noastre și legile noastre de poliție nu mai au spiritul Crucii pe ele, că ne-am ,,modernizat”, ne-am integrat în absolut. Prea slabi și comozi ca să înțeleagă lumea, li s-a sudat un neg pe creier, unii colegi din M.A.I. s-au făcut cozi de topor în mâinile inamicului, au lansat atacuri batjocoritoare la adresa istoriei noastre, a Poliției, a Bisericii Ortodoxe Române și a credinței strămoșilor noștri, a instituției în care mănâncă pâinea cea de toate zilele. Vigilenții de serviciu, sclavii manipulărilor de pe ,,rețele sociale” au introdus ideea că sunt credincios ,,doar” lui Dumnezeu, dar fără preoți, fără Biserică. Mulți colegi nu realizează că prin spălarea rufelor murdare în public, prin denigrarea conducerii M.A.I. și Poliției, prin atacul la credință, prin jocul de glezne (politice) al unor sindicaliști, ei sunt transformați în propagandiști.

Așa a fost lucrătura ca, pe lângă polițistul nou să apară șipolițistul-piesă de schimb.  El poate să aplice ,,legea” în orice loc dictat de interes, în orice misiune internațională, în ,,teatre de operații”, el are în cap doar ,,să aplice” pentru o plecare în afară, face parte din poliția turistică, are verticalitatea moluștei, este obedient puternicului, dă mită pentru asta, e descreștinat, nestatornic, modern, musai luptător progresist, este orientat, cu convingeri fluide, tranzacționează tot, e așa și așa, preparat zilnic pentru cădere în păcat, pentru a se dezice de ai lui, este interschimbabil cu orice altă armă/breaslă. El pleacă oricând din poliție fără vreun regret. Banii să meargă, gradul să vină, funcția să crească! Nu mai avem oameni care să moară într-o specialitate din poliție, cum era pe vremuri.

Polițistul nou și polițistul piesă de schimb confundă tupeul cu curajul; își dobândește cultura generală între o reclamă și mângâierea permanentă a telefonului neapărat scump. Nu ia seama la îndatoririle de cetățean, are galoși de firmă care valorează mai mult decât toate cărțile citite. Crede doar în ce vede. Pentru el nu mai există taine, mistere. Blazat și prost, nici măcar meseria nu și-o face dumnezeiește. Din fericire, acest gen de polițist apare doar ici și colo.”

POLIȚIA PE SPECIALITĂȚI

,,O serie de sensuri creștine se întrevăd în liniile de muncă ale poliției. Astfel, poliţiștii de la posturile de poliție comunale, de la rutieră, transporturi și ordine publică, cei mai cunoscuți pentru cetățean, sunt și ,,sperietori”, cei mai vizibili pe teren, deci au, în principal, misiuni preventive, de atenționare, de îndreptare a omului, mai apoi vin sarcinile coercitive. În caz de accident  rutier, ori de altă grozăvie vătămătoare, în covârșitoare majoritate polițiștii ajung primii și ei sunt cei care mai întâi acordă ajutor victimelor, viața fiind bunul cel mai prețios dăruit de Dumnezeu.

Polițistul de serviciu la unitățile de arest ale poliției trebuie să fie cu băgare de seamă la omul aflat închis, departe de familie, strâmtorat, aflat la ananghie pentru că și-a pierdut libertatea. Vorbim de cel care se căiește sincer, care a greșit, nu cel fățarnic, recidivist ori înrăit.

Echipajul de patrulare al poliției de ordine publică este tot un fel de troiță care are menirea de a atenționa, de a cenzura pornirile greșite ale omului care nu înțelege libertatea. Un asemenea polițist din stradă împlinește rolul pe care-l au troițele. Zicând acel ,,Doamne ajută!” faci semnul crucii, dar în același timp nu are cum să nu te apese gândul de a nu făptui ceva rău. De aia sunt bune troițele peste tot. Așa e și echipajul de poliție, ține loc de troiță.

Polițistul din specialitatea operațiuni speciale și combaterea criminalității organizate este cel care se confruntă cu felurite grozăvii diavolești, e nevoit să trudească legal, dar în același timp ascuns, în medii deosebit de viciate și uneori aceste activități susținute și de mare uzură produc traume și vulnerabilități majore care se răsfrâng asupra lui și a familiei sale.

Poliţistul de la prevenire este aidoma unui duhovnic. El acţionează pentru sufletul omului, mai cu deosebire înainte ca răul să se săvârşească.

Alte specializări ale profesiunii poliţistului vizează pedepsirea vinovatului şi îndreptarea lui. Intervenţia unui poliţist, este graduală, etapizată, în definitiv este umană. Ca şi duhovnicul, poliţistul vrea îndreptarea celui care a greşit, nu pieirea lui. Dacă nu înțelege să se supună, urmează reacția fermă.

Polițistul criminalist este cel care, sprijinit pe mijloace științifice născocite de mintea omului tot cu ajutor divin, caută dovedirea răului, probarea faptei nelegiuite, scăparea, nepriceperea, inacțiunea ori lăsarea în libertate din neglijență a unui infractor fiind pentru un polițist o pată în carieră, un rău pentru cetatea în care slujește.

Poliţistul de la investigaţii criminale (judiciar) apără, printre altele, valoarea supremă, viaţa, dăruită omului de Dumnezeu. Apoi apără patrimoniul cetățeanului, lucrurile trebuitoare acestuia în casă, în gospodărie, pentru că el combate pe cei mai înrăiți, în special tâlharii, hoții, violenții și posedații, care săvârșesc fapte de mare pericol social și au apucat calea pierzaniei. Din rândurile judiciariștilor, polițiștii de la omucideri sunt cei mai loviți, pentru că ei trăiesc și văd tot felul de grozăvii și sunt chemați să dovedească și să prindă pe cel care a săvârșit cea mai odioasă faptă dintre toate: omorul. În orașe, dar și comune, unde sunt posturile de poliție, poliţistul şi preotul acţionează pentru aceleaşi suflete şi pentru aceleaşi țeluri frumoase.

Polițistul din specialitatea protecția martorilor îl ajută pe omul care, de multe ori după greșeli grave, în ceasul al XII-lea s-a întors către legalitate.”

 

Te-ar putea interesa și ....
Carte Vezi toate articolele
Crossuri parteneri