În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată trei persoane pentru comiterea mai multor infracţiuni de dare de mită. Conform DNA, în perioada ianuarie - martie 2020, Mitică Petcu ar fi primit de la mai multe persoane (printre care şi cele trimise în judecată) sume de bani cuprinse între 50 lei şi 300 lei şi alte bunuri pentru: programarea 'peste rând' a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme, preschimbarea fără programare a permisului de conducere. În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra unor sume de bani ridicate de la Mitică Petcu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii în cauză. Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci inculpaţi, în sarcina lor reţinându-se săvârşirea unor infracţiuni de dare de mită (autorat şi instigare).
În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:
în cazul a trei persoane - 1 an şi 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani; în cazul celorlalte două persoane - 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni. Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei cinci inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”