Conform planului care ar urma să fie supus aprobării celor 27 de state membre ale UE, Comisia Europeană va împrumuta de pe piaţă o sumă fără precedent - 750 miliarde euro - pentru a finanţa cheltuielile menite să redreseze economiile afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19). Executivul comunitar a propus câteva posibile taxe pentru a ajuta la achitarea datoriei, inclusiv o nouă taxă pentru piaţa unică, care ar putea intra în vigoare în 2024 sau după acest an.
"În funcţie de modul în care se stabileşte taxa, ar putea fi obţinuţi aproximativ zece miliarde de euro, fără a reprezenta un efort excesiv pentru orice firmă individuală. Zece miliarde de euro este mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri generată de operaţiunile din UE ale acelor mari companii", a precizat un purtător de cuvânt al CE, conform Agerpres.
Oficialul UE a adăugat că veniturile anuale aşteptate reprezintă o estimare preliminară şi vor depinde de diversele opţiuni luate în considerare pentru noua taxă.
Statele membre, rugate să susţină noile taxe
Duminică, într-un interviu acordat Financial Times, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a cerut statelor membre să sprijine introducerea mai multor noi taxe, printre care şi o taxă anuală care va fi percepută de la 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică, în ideea de a finanţa programul de relansare economică.
Johannes Hahn a spus că nu există alte alternative decât a da Comisiei Europene noi surse de venituri directe (sau propriile resurse), prin care să-şi asigure serviciul datoriilor, ce urmează a fi asumate conform planului de 750 de miliarde de euro dezvăluit săptămâna trecută. Printre aceste surse de venituri ar putea să fie inclusă şi o taxă anuală care va afecta 70.000 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri globală de peste 750 de milioane de euro.
Orice taxă comună la nivelul UE are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema