Comisie pentru anchetarea raportărilor COVID. Rafila, apel de ultimă oră
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Alexandru Rafila, a făcut declarații în legătură cu ancheta datelor pandemiei și a raportărilor morților Covid-19.

Deputatul PSD a anunțat înființarea unei comisii care va ancheta toate datele pandemiei, de la numărul de cazuri, testările făcute, până la numărul morților de Covid-19. „Noi considerăm că o astfel de comisie este foarte utilă și sperăm ca cei de la USR-PLUS să sprijine această inițiativă în sprijinul transparenței pe care o clamează pentru că scopul acestei comisii nu este să găsească vinovați, ci să ofere răspunsuri populației încât oamenii să-și poată repune încrederea în autorități, în sistemul de sănătate și să putem trece în mod responsabil, împreună, peste această pandemie”, a explicat Rafila, în Parlament.

„Încă o dată, fac apel la colegii din Biroul Permanent, indiferent de orientarea politică, să sprijine acest demers al Partidului Social Democrat care este făcut exact în interesul cetățenilor și pentru controlul pandemiei”, a mai spus deputatul PSD. Întrebat dacă au existat discuții cu PNL sau USR-PLUS, acesta a răspuns: „Noi nu avem astfel de semnale, dar, repet, este un apel public pe care îl facem în acest moment să sprijine acest demers în interesul cetățenilor din România”.

Voiculescu, primul chemat la audieri?

„Domnul Vlad Voiculescu poate să fie invitat, nu poate să fie chemat. Dânsul nu are nicio calitate oficială în acest moment. Sigur, dacă o astfel de comisie se va înființa, și domnul Vlad Voiculescu va fi invitat să poată să clarifice anumite lucruri. Dar, întâi trebuie să fie aprobată comisia, constituită și, ulterior, să stabilim o ordine de zi și procedurile”, a adăugat Voiculescu.

„Și alți miniștri care au fost în funcție pe perioada pandemiei vor urma să fie invitați, spune Rafila. „Evident, toată lumea care a fost implicată în mod direct, au fost responsabili ai acestei gestionări a pandemiei, mi se pare normal, mi se pare firesc, într-o democrație, să poată să răspundă în fața unei comisii parlamentare. Se întâmplă în multe țări, se întâmplă în Statele Unite, iar aceste audieri nu fac altceva decât să aducă încredere publicului și cred că acesta este principalul mesaj”, a mai spus Alexandru Rafila.

Membrii USR-PLUS ar face bine să vină ținând cont de declarațiile privind transparența

„Eu sper să vină (n.r., reprezentanți USR-PLUS), având în vedere declarațiile repetate pe care le-au dat legate de nevoia de transparență, nevoia de a clarifica multe probleme. Dânșii, din păcate, n-au clarificat prea multe probleme, dimpotrivă, au creat confuzie. Scopul unei astfel de comisii este să clarifice toate aspectele care sunt în dezbatere publică în momentul de față și creează confuzie la nivelul populației”, a continuat Rafila. Și șeful DSU, Raed Arafat, ar putea fi invitat la audieri, mai spune deputatul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel