Ce salariu are un însoțitor de zbor. Mitul care împiedica tinerii să urmeze această carieră, spulberat
Autor: Andreea Ditcov pe 16 iul, 19:27 | Economie

foto pixabay

Companiile aeriene au deschis noi procese de recrutare pentru însoțitori de zbor, perioada de relaxări a restricțiilor fiind propice pentru călătorii. 

Reluarea zborurilor a dus la creșterea cererii de forță de muncă pe piața aviatică. Companiile aeriene caută însoțitori de zbor pentru a suplini lipsurile aduse de pandemie, iar absolvenții școlilor de instruire sunt mai mult decât dispuși să muncească în domeniul în care s-au pregătit. 

Pentru a deveni însoțitor de zbor, orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani trebuie să se înscrie la o școală unde poate primi pregătirea necesară. Acolo va învăța pe lângă să salute și să servească pasagerii, să acorde primul ajutor și să asigure aeronava și călătorii în cazuri periculoase sau ieșite din comun. Orice stewardesă și steward va contribui la siguranța pasagerilor, scrie Nicoleta Gherman pe blogul ei. 

Mitul înălțimii

Înălțimea obligatorie în procesul de selecție al unei stewardese este cea care le permite însoțitorilor de zbor să ajungă la echipamentele de urgență fără a avea nevoie să se urce pe altceva. Dar înălțimea minimă obligatorie nu e de 1,70 sau 1,80, așa cum fals era răspândit un zvon. 

Noile aeronave permit plasarea unor astfel de echipamente în locuri mai accesibile. O academie de training pentru stewardese din București cere o înălțime minimă de 1,57, a explicat trainerul într-o intervenție la Digi24. 

Limba engleză 

Însoțitorii de zbor călătoresc în cele mai multe dintre cazuri în afara granițelor țării, așa că abilitatea de a vorbi o limbă străină, în special limba engleză, este o cerință de bază în cadrul procesului de recrutare a multe companii de zbor. 

Sănătate de aviator

Un însoțitor de zbor are mai multe cerințe de îndeplinit, pe lângă vârsta minimă, abilitățile lingvistice și de comunicare. Sănătatea unei stewardese ar trebui să se încadreze în anumiți parametri în afara cărora orice candidată ar putea fi exclusă. O academie de training cere la admitere un examen asemănător cu cel realizat în cabinetele de medicina muncii, fiind luată tensiunea glicemia și fiind, de asemenea, evaluată starea fizică generală de sănătate. 

Dincolo de aceste cerințe, salariul unui însoțitor de zbor pornește de la 1.200 de euro, unul mai mult decât avantajos. 

Vezi și: Tânără traumatizată de experiența de stewardesă. Dezvăluiri din avion: Am asistat la mai multe decese decât cereri în căsătorie

Economie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri