Concurs pentru profesorii preuniversitari. ASF și ISF premiază proiectele de educație financiară
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Concurs pentru profesorii preuniversitari. ASF și ISF premiază proiectele de educație financiară  /  Sursă foto: Pixbay
Concurs pentru profesorii preuniversitari. ASF și ISF premiază proiectele de educație financiară / Sursă foto: Pixbay
Autoritatea de Supraveghere Financiar și Institutul de Studii Financiare premiază, și în 2021, profesorii preuniversitari, pentru proiecte de educație financiară.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și Institutul de Studii Financiare (ISF) derulează programul Start2Teach, pentru al patrulea an consecutiv, în colaborare cu toate inspectoratele școlare. Acest program este dedicat profesorilor din învățământul preuniversitar și are ca obiectiv principal furnizarea unui suport pentru cadrele didactice care predau noțiuni de educație financiară. În total, în cadrul acestui program, până la sfârșitul anului 2020, 2.604 de profesori care predau la nivel gimnazial sau liceu din 33 de inspectorate școlare, au învățat despre cum se tranzacționează acțiunile unei companii la Bursa de Valori, ce este o asigurare și care este importanța ei, sau care sunt pilonii de pensii din România și ce poate oferi fiecare beneficiarilor. Pentru acest an, învățarea continuă online, s-au înscris în luna ianuarie 240 profesori, număr record pentru această perioadă, în cadrul Start2Teach, față de 2019, cand au fost înscriși, pe tot parcursul anului, 205 cadre didactice.

Pentru a susține activitatea didactică într-un mediu concurențial, în cadrul acestui program, A.S.F. și ISF continuă și în 2021 organizarea concursului dedicat profesorilor - „Fii ProFIN”. Perioada de înscriere în cadrul acestui concurs este 08.02.2021-15.05.2021. Cele mai bune 10 planuri de lecție vor fi premiate cu 10 tablete, câștigătorii urmând să fie anunțați pe 27 mai 2021.

Tema concursului este elaborarea unui plan de lecție având drept subiect Relația consumatorului cu instituțiile financiare nebancare - Produse și servicii de asigurare. Planul de lecție se va referi la ora (lecția) aferentă competenței specifice 1.2. din programa menționată.

Pentru a se înscrie la acest concurs, participanții vor transmite o propunere de plan (fișă) de lecție, conform standardelor în domeniu, pentru o oră de educație financiară din programa disciplinei Educație Economico-financiară pentru clasa a VIII-a, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3393/28.02.2017.

Înscrierea lucrărilor în concurs se va face pe adresa de e-mail [email protected].

Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro/edu/pentru-profesori/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel